Daca Google ar fi o persoana…

Pentru ca este sfarsit de saptamana si pentru ca astazi ar merge un subiect mai “soft”, am incercat sa scriem intr-un articol cateva idei care in acceptiunea noastra ar defini una dintre cele mai bine cotate entitati virtuale. Astfel, intr-un moment de inspiratie, am pus pe hartie digitala cateva dintre enunturile care s-ar potrivi ideii “daca Google ar fi o persoana…”. Desigur, vorbim despre pareri personale, insotite de o nota de amuzament. Ce a iesit, puteti vedea mai jos.

 

Daca Google ar fi o persoana, probabil ca ar avea cel mai mare numar de prieteni virtuali. In fond, cine nu ar vrea sa urmareasca orice pas al maritului Google si cui nu i-ar placea sa afle noutatile direct de la sursa? Mai mult decat atat, cui nu i-ar placea un astfel de “prieten” in lista, care la randul sau sa ii urmareasca dezvoltarea? Suntem setati si indemnati chiar sa interactionam cu cat mai multe persoane, si chiar sa alegem din acestea pe cele cu cel mai mare nivel de influenta. Ori, la nivel de promovare online a afacerii, cine nu si-ar dori un astfel de prieten?

 

Dincolo de a avea prieteni, daca Google ar fi o persoana, cel mai probabil ar avea mesageria plina in permanenta. Interogari, solicitari, afisari…ce mai, ar fi un haos total, pe care Google ar trebui sa il gestioneze raspunzand prompt si afisand cel mai probabil rezultatele in cateva secunde. Cine ocupa prima pozitie? Cine a licitat mai mult in Adwords? Ce cuvinte cheie merg cel mai bine in articole seo? Zambim si credem ca acestea ar fi doar cateva dintre mesajele pe care master G. le-ar primi, in ipoteza existentei fizice, trupesti.

 

Daca Google ar fi o persoana, ar fi una cu adevarat trasa de maneca la fiecare pas. Cumva, in forma actuala a sa, motorul de cautare isi are propriile reguli, insa daca ar exista ca persoana si nu ca entitate virtuala, cel mai probabil o simpla plimbare s-ar transforma intr-o conferinta de presa in care Google ar trebui sa raspunda nemultumirilor tuturor. “Am optimizat corect prin articole seo? De ce nu se afiseaza pagina x? De ce pe primele pozitii apar mereu aceleasi site-uri?”

 

Daca Google ar fi o persoana, cel mai probabil ar fi un om mare, din punct de vedere fizic. Fireste, asa ni-l inchipuim noi. Impunator, dar si cu o inteligenta debordabila, incantator pe alocuri poate, daca ai rabdarea sa treci dincolo de ochelarii colorati.

 

Daca Google ar fi o persoana, probabil ca ar fi cea mai influenta la nivel de recomandari. De cate ori v-ati chinuit sa influentati sau sa recomandati ceva cuiva? Cati dintre noi se pot mandri cu adevarate veleitati de influencer, fie in optimizare seo prin articole sau in promovare verbala? Ei bine, noi credem ca din acest punct de vedere, exact ca la gradinita, Google ar “vorbi” iar lumea ar lua notite, raspunzand de cele mai multe ori favorabil recomandarilor sale, din pura curiozitate, sau chiar din dorinta de a asculta parerea unui tip carismatic, ce are mai presus decat orice persuasiunea de partea sa.

 

Daca Google ar fi o persoana, ma gandesc la faptul ca ar fi una oarecum trista. In forma sa actuala, Google genereaza conversii, ceea ce este in regula pentru toata lumea. Insa cati dintre noi spunem vreodata: “multumesc Google!” atunci cand ne primim afisarile mult dorite? Daca Google ar fi o persoana, cel mai probabil ar fi una cu un grad de “uzura” destul de mare, care s-ar transforma intr-o unealta si nimic mai mult.

 

Daca Google ar fi o persoana, in mod cert ar fi una dintre cele mai perseverente. Si fluente in vorbire. Nu vrei sa vizitezi acest magazin? Cu siguranta nu? Dar poate vrei ceva de aici. Dar ai cautat acest cuvant cheie, poate ceva de aici si mai stiu ca te gandesti la… Perseverent, deci. Da!

 

Daca Google ar fi o persoana, in mod cert ar fi una care nu se lasa intimidata. De asemenea, ar fi una dintre cele mai organizate persoane, avand in permanenta in maneca un as cu care sa cucereasca audienta. Nu stiu cati dintre noi ne putem lauda cu acest lucru, insa Google ar fi o persoana cu fiecare pas calculat si cu raspunsurile potrivite oricand. Ar spune cele mai reusite glume la o seara de poker si ar fi tipul cu mainile in buzunare la conferinte, usor plictisit, deoarece el stie deja tot. Si poate ar avea si nitel lipici la femei… cine stie? 🙂 

 

Lista ramane deschisa… Voi cum va imaginati ipotetica situatie expusa?

Share This:

Cand stii ca ai nevoie de articole seo?

De cele mai multe ori, incercand sa reducem cheltuielile aferente afacerilor noastre, sau din oricare alt motiv, inclinam sa omitem unele aspecte care se pot dovedi a fi salvatoare la nivel de crestere si dezvoltare. Scrierea de articole seo face parte din masurile de optimizare si promovare de care antreprenorii isi amintesc doar ca ultima solutie, si tocmai de aceea astazi am decis sa discutam pe larg acest aspect.

Cand stim ca avem nevoie de articole seo? Continutul optimizat pentru motoarele de cautare ar trebui sa existe inca de la inceput, inca din faza de creare a site-ului, fie ca vorbim despre magazine de prezentare sau despre blog-uri. Totusi, destul de multe sunt cazurile in care acest aspect este neglijat, drept pentru care in ultima instanta, atunci cand lucrurile par sa nu mearga cu ar trebui, se apeleaza la aceasta masura.

Postarea de articole de continut, optimizate seo, vine de cele mai multe ori ca urmare a scaderii traficului, sau chiar in cazul in care acesta este neglijabil inca din start. O analiza simpla, o monitorizare a traficului, iti poate spune cu usurinta ca este cazul sa interactionezi cu utilizatorii, insa pentru aceasta tu trebuie sa fii cel care initiaza dialogul prin postarea de continut. Fireste, la inceput vei constata ca nivelul de interactiune poate fi minim spre deloc, insa acest lucru nu ar trebui sa te descurajeze, ci din contra, ar trebui sa te faca sa perseverezi. Perseverenta insa se poate face modificand lucrurile care par a nu-ti aduce niciun beneficiu si pastrandu-le pe cele care aduc oamenii mai aproape de tine.

Este indicat sa privim cu seriozitate si implicare rapoartele si statisticile pe care le avem la dispozitie, atunci cand vine vorba despre trafic. De ce? Deoarece ele ne ofera informatii despre cum ar trebui sa arate continutul nostru optimizat, in speta multitudinea de articole seo pe care vrem sa le postam. Pana acolo insa, trebuie sa intelegem mai inainte de orice cui ne adresam, cum ne adresam si ce feedback primim.

Stim ca avem nevoie de articole seo atunci cand cititorii par a se indrepta catre altceva, atunci cand rapoartele de vanzari scad de la un trimestru la altul, atunci cand telefonul nu suna, cand nu orimim propuneri de colaborare, cand traficul e neglijabil, iar lista poate continua. Pentru fiecare dintre aceste probleme, continutul optimizat seo poate fi o solutie, insa atentie la urmatorul aspect: optimizarea seo nu se face o data pentru totdeauna, nu este un cod pe care il implementam in html si care va ramane acolo pentru multa vreme. SEO este un proces viu, iar scrierea de articole optimizate seo trebuie sa se muleze dupa cerintele existente. Informatiile scrise trebuie sa respecte anumite criterii, iar despre continut optimizat seo am discutat deja pe larg.

Deseori intalnim persoane care ne atrag atentia asupra faptului ca posteaza continut peste medie, si totusi nu vad rezultate. Am mai spus, insa ne vedem nevoiti sa repetam. Indexarea unui site necesita o perioada de timp, iar SEO se diferentiaza de Adwords, spre exemplu, prin faptul ca iti ofera o pozitie constanta (o data atinsa) si nu una pentru care va trebui sa platesti zilnic, pentru a o detine. Pentru aceasta insa este necesar sa analizam foarte bine nisa noastra, sa ne cunoastem foarte bine cititorii, pentru a sti ce anume le oferim acestora prin optimizare seo prin articole. Nu este suficient sa postezi, ci este eficient sa oferi inainte de a cere. Ofera informatii corecte si vei primi ceea ce iti doresti.

Stii ca ai nevoie de articole seo atunci cand iti doresti sa evoluezi, mai ales in contextul perioadei de glorie prin care trece astazi SEO. Stii ca ai nevoie de continut optimizat seo atunci cand vrei ca afacerea ta sa se bazeze pe empatie si comunicare si nu pe sistemul vechi al targurilor “vand si atat”. Ai nevoie de SEO ca sa tii audienta aproape, ca sa arati tuturor ca dincolo de un logo frumos colorat si de ideea de corporatie, se afla tot oameni, oameni care nu se gandesc doar la profit, ci si la felul in care imaginea lor este perceputa in randul clientilor.

Scrierea de continut nu trebuie privita ca fiind o ultima solutie, ci din contra, la acest lucru ar trebui sa ne gandim inainte de orice. Este, daca ne este permisa comparatia, aceeasi situatie ca si in cazul credintei. Pentru unii Dumnezeu ramane ultima solutie, potential salvatoare, cand de fapt El ar trebui sa fie prima. La fel si in SEO. SEO poate remedia, insa deopotriva poate salva si poate creste. Nu ne credeti pe cuvant! Convingeti-va singuri!

Share This:

Optimizare SEO prin articole, Facebook Ads sau Adwords?

De cand ne ocupam de optimizare SEO prin articole, intalnim foarte des urmatoarea situatie: antreprenorul detine o afacere si un site anexat acesteia, iar in incercarea sa de a atinge cele mai inalte pozitii in clasamentul Google si implicit sa aiba vanzari cat mai mari, este dispus (si chiar o face!) sa plateasca sume foarte mari de bani pentru rularea unor anunturi, pe diverse platforme de profil. Fie ca apeleaza la articole SEO, la anunturi pe Facebook sau la campanii Adwords, toate aceste metode de promovare costa, iar in cele mai multe dintre cazuri vorbim despre sume uriase de bani aruncate in joc, care insa par a nu aduce rezultatele scontate.

Investitia in promovare ar trebui sa nu se transforme intr-o povara greu de dus, insa in cele mai multe dintre cazuri exact acest lucru se intampla. Din dorinta de a urca in mod rapid, lumea incearca cate putin din toate, uitand ca de fapt trebuie sa aiba un plan personalizat de promovare, bazat pe specificul afacerii si pe clientii tinta.. Practic, a investi in optimizare SEO prin articole sau in campanii Adwords este raspunsul pe care trebuie sa ti-l dai abia dupa ce iti raspunzi la cateva intrebari inca dinainte de a da startul in ceea ce priveste lansarea unui site.

De cele mai multe ori insa, pentru administratori si antreprenori, lucrurile stau tocmai invers. Ei se bazeaza pe puterea de generare de like-uri a platformei Facebook, investind in aceasta sume considerabile, in special acolo unde nu este cazul. Apoi constata ca like-urile nu au nicio valoare si ca de fapt pe ei ii intereseaza de fapt generarea de vanzari. Insa sumele de bani “investite” sunt deja pierdute…

Fireste ca fiecare afacere isi are specificul ei si este normal ca un anumit plan de promovare sa functioneze perfect pentru o afacere, in vreme ce pentru altele ar putea da gres. De aceea am spus de nenumarate ori, este indicat sa rulezi o analiza a afacerii inainte de a stabili un plan de promovare. Mai mult decat atat, un specialist iti poate spune daca o campanie Adwords iti poate aduce traficul visat, sau o campanie de optimizare seo prin articole.

De multe ori suntem intrebati de ce nu expunem informatia generala pe care administratorii sa o poata implementa la nivel de site. Ei bine, raspunsul este urmatorul: daca suferiti o fractura la nivelul bratului drept, oare tratamentul va fi similar cu cel al unei simple febre musculare?
Aceeasi situatie o intalnim si in ceea ce priveste promovarea online. Orice consultant, oricat de experimentat ar fi el, nu va putea oferi o solutie general valabila pentru toate afacerile, la nivel de promovare. Acesta este si motivul principal pentru care unele afaceri, desi ideale la nivel de concept, se sting treptat o data cu lansarea pe piata.

Fara a identifica ce tip de promovare ti se potriveste cel mai bine, este practic imposibil sa te poti promova. Fara sa stii cum te poti promova este imposibil sa stii cat este normal sa cheltui in acest sens. De aceea vedem o adevarata avalansa de afaceri si site-uri care se misca slab si de a caror performante administratorii nu vor fi niciodata multumiti. De aceea vedem din ce in ce mai multi antreprenori care intreaba unde gresesc, cata vreme investitia in promovare exista.

Noi recomandam intotdeauna antreprenorilor sa nu sara pasii aferenti unei bune promovari. Uneori intalnim cazuri in care trebuie reluata activitatea de promovare, deoarece o alta, deficitara si costisitoare a fost executata inainte. Iar aceasta situatie este similara reparatiilor aduse unei case. Degeaba casa este finisata cu cele mai bune materiale, daca fisurile incep sa apara in structura. Atunci vei fi nevoit sa intervii, sa decopertezi straturile si sa ajungi la problema in sine, reparand-o. Acelasi lucru se intampla si cu promovarea.

Noi scriem articole seo. Asta facem ca si activitate de baza- optimizare seo prin articole. Conceptul nostru de promovare site si implicit de crestere a traficului si a vanzarilor, poate fi implementat doar dupa structurarea unei analize competitive din care sa reiasa in mod clar cateva aspecte pe care orice antreprenor trebuie sa le cunoasca inainte de a pleca la drum. Cine sunt? Cui ma adresez? Unde ma promovez? Ce ofer? Ce castig? Cat castig? Pot finanta o campanie de promovare? Pot sustine un ritm constant de promovare?

Sa ne intelegem de la inceput, nu consideram ca a ne axa pe optimizare seo prin articole reprezinta cea mai buna solutie pentru orice tip de afacere, in ceea ce priveste promovarea ei. Insa in cele mai multe dintre cazuri, interventia noastra prin articole seo de calitate, interesante pentru utilizatori si mai ales unice, la nivelul promovarii unui site, a adus beneficii mult mai stabile decat o campanie de anunturi platite, oricat de bine executata ar fi aceasta. De ce? Pentru ca inainte de orice am analizat situatia, clientii si produsele oferite. Si cel mai important, am empatizat cu utilizatorul. Da, stim, spunem asta mereu, insa asa este.

Share This:

Cum ne pastram pozitia in clasamentul Google prin optimizare seo articole?

Va amintiti ca noi suntem cei care va sfatuiesc in permanenta sa va ocupati de optimizare seo articole si de promovare online? Da, suntem sustinatori ai promovarii in mediul online, deoarece consideram ca degeaba avem cele mai bune produse si servicii, daca nu le expunem vizualizarii in mod clar si corect. Clientii nu au cum sa stie ca noi realizam un anumit lucru, daca noi nu ne facem cunoscuti si nu le aratam tuturor de ce suntem in stare. Iar aceasta promovare si optimizare seo articole trebuie facuta cu atentie, astfel incat sa ajungem in clasamentul motoarelor de cautare, pe primele pozitii, insa in mod clar, nu cu “orice pret”.

 

Ar trebui sa stim ca drumul pana la primele pozitii nu este intotdeauna lin si fara probleme. Este nevoie sa ai in vedere foarte bine nevoia utilizatorilor de informatii, iar acest lucru se rezolva prin optimizare seo articole si prin inserarea de continut bine realizat, prelucrat si optimizat. Insa chiar si asa, nu te poti astepta sa ai un salt urias peste celelalte site-uri cu vechime, al caror Page Rank a crescut in timp.

 

Rabdarea pare sa fie cuvantul cheie in acest caz. As mai adauga si analiza. Din pacate foarte multe persoane ajung sa “investeasca” sume considerabile pentru promovare de orice tip, fara a lua in calcul pauza aferenta derularii unei analize specifice. Cine sunt? Ce ofer? Cui ofer? Cine e concurenta? Acestea sunt intrebari la care trebuie sa raspundem inainte de a ne imagina in mintea noastra cum politica hegemonica dusa are ca rezultat ocuparea primei pozitii in clasamentul Google.

 

Ca sa ajungi pe prima pozitie in Google este important sa ai in vedere toate masurile necesare, care sa te aduca acolo. Prima pozitie, sau mai bine spus, primele pozitii, sunt cele care ofera cea mai buna vizibilitate. Da, pe langa anunturile din Google Adwords, primele pozitii organice sunt cele mai vanate de catre administratorii de site-uri. Putini stiu insa faptul ca nu intotdeauna a fi primul inseamna si a avea clienti mai multi. Click-ul atribuit primei pozitii nu duce intotdeauna catre o finalizare cu comanda. Uneori utilizatorul poate accesa toate pozitiile din prima pagina a clasamentului, pana sa obtina informatia dorita.

 

Si atunci, veti intreba, de ce ne dorim prima pozitie in clasamentul Google? De ce mai luptam pentru ea? Este foarte simplu de fapt. Daca primele pozitii aduc vizibilitate, atunci in mod clar merita sa lupti pentru ea. Insa conteaza la fel de mult si felul in care iti pastrezi pozitia de lider, iar aici se face clar distinctia intre treptele clasamentului. Asa cum spuneam, clientul poate sa nu te aleaga, iar acest lucru ne transmite de fapt o informatie foarte importanta. Ca sa iti mentii pozitia in clasamentul Google si pentru a fi ales de catre utilizator, este nevoie sa ii dai acestuia informatia de care are nevoie. In acest fel, gasind ceea ce cauta, el nu va mai fi nevoit sa faca slalom printre anunturi. In acest fel, poti fi la fel de bine pe a doua pozitie, sau pe a treia, cata vreme alegerea utilizatorului te vizeaza. Diferenta se face la nivel de continut. De aceea discutam in permanenta despre articole seo si despre optimizare seo articole, deoarece un client poate gasi un anunt pe prima pozitie in clasament, insa care nu ii satisface nevoie de informare. Si atunci tragem concluzia ca trebuie sa ne ocupam in prima faza de site-urile noastre, sa ne facem partea noastra, pentru ca abia mai apoi sa fie vizibile si rezultatele.

 

Consolidarea pozitiei in clasamentul Google se poate face doar in acest fel, doar oferind cititorului informatia necesara. Doar oferind solutii reale la problemele sale si nu redirectionari sau pasi intermediari. Nimeni nu va avea rabdare cu un site care face trimitere altundeva sau cu o platforma care nu va oferi in timp real o solutie.

 

Primele locuri in clasamentul Google sunt ale site-urilor care ofera continut de calitate, verificat si interesant. De aceea vom vedea uneori faptul ca site-uri, aparent fara notorietate, vor urca rapid catre primele pozitii. Nu vor sari dintr-o data, dar vor avea o crestere vizibila. Continutul si optimizarea site-ului din punct de vedere SEO, sunt aspecte ce pot face ca acest lucru sa dea cu adevarat aripi unui site, fie el la inceput.

 

Ca administratori de site este necesar sa stim aceste lucruri. Prima pozitie in Google e un vis frumos, insa pentru unii dintre noi poate depasi acest stadiu. E nevoie de munca si de o pauza de analiza. De continut si articole seo de calitate. De implicare si atentie. De daruire si da, desi am spus-o de (prea) multe ori, de empatie.

Share This:

Ce are in comun optimizarea prin articole seo cu traficul organic?

Auzim deseori discutii despre traficul organic adus prin articole seo si despre benefiiciile acestuia in ceea ce priveste site-urile noastre. Lumea moderna implica din ce in ce mai mult cautarile pe internet si se bazeaza pe raspunsurile primite, ca urmare a indexarii de catre motoarele de cautare a unei cantitati imense de informatii. Traficul organic, sau traficul natural, se obtine ca urmare a pozitionarii cat mai bune in clasamentul motoarelor de cautare si ca urmare a accesarii site-ului tau de catre terte persoane, in numar cat mai mare.

Atunci cand redactam articole seo trebuie sa avem in vedere acest trafic organic. Este important, asa cum am mai spus pana acum, sa avem in permanenta continut de calitate, care sa ajute utilizatorii in vederea primirii celor mai bune informatii sau raspunsuri. Acest lucru este vital pentru supravietuirea noastra in mediul online, deoarece doar asa vom fi luati in considerare ca fiind surse relevante si importante de informatii.

Traficul pe care il obtinem poate fi de doua tipuri: organic si platit. Este important sa facem aceasta diferentiere deoarece fiecare ramura in parte isi are beneficiile sale, iar fiecare utilizator este liber sa aleaga dupa bunul plac. Fireste, in ambele cazuri este nevoie de o participare activa a beneficiarului, chiar si in ipoteza in care accesta externalizeaza componenta ce tine de promovare.

Traficul platit vine din campanii platite de promovare. Aici putem include campaniile Adwords si campaniile de difuzare a anunturilor pe retele sociale. La acest moment, promovarea prin Facebook detine o pondere semnificativa, deoarece efectuata in mod corect, ea poate aduce destul de multe avantaje. O campanie platita de difuzare a anunturilor, efectuata in mod corect, implica setarea specifica a audientei, astfel incat anunturile sa nu fie difuzate la intamplare, ci pe categorii anume de persoane, in functie de targetul tau. Publicul tinta se alege dupa considerente ce tin de propria afacere, avand in vedere elementele pe care le-am intalni si in promovarea reala. Varsta, sexul, pozitionarea geografica si mai ales categoriile de interese sunt cele care ne solicita cel mai mult atentia, deoarece doar asa putem crea campanii de promovare de succes.

Traficul platit este de regula o masura adoptata pe termen scurt. Etapele unei astfel de campanii sunt relativ simple, iar traseul este de forma: creezi anuntul, il platesti, anuntul ruleaza, utilizatorul vizualizeaza anuntul si decide sa cumpere, iar la epuizarea bugetului anuntul este oprit. Totusi, chiar si in conditiile anunturilor platite, este important sa avem in vedere faptul ca o astfel de promovare poate sa nu atraga clienti, iar acest lucru poate avea mai multe cauze. In aceasta situatie, se recomanda o analiza a campaniilor, deoarece problemele pot aparea din interior, chiar din faze incipiente ale definirii anunturilor.

Revenind la traficul organic, si facem aici referire la optimizare seo, acesta reprezinta de fapt telul oricarui administrator. Cui nu i-ar placea ca site-ul sa ii fie accesat prin cautari organice, fara a fi necesar sa plateasca sume colosale pentru promovare? Ei bine prin SEO se pot obtine aceste rezultate, insa din nou, este foarte importanta analiza corecta a pozitiei din care pleaca o anumita afacere, pentru a putea face pasii binemeritati inainte.

In concluzie, optimizarea prin articole seo poate fi calea prin care aducem in site traficul organic, la fel ca si in cazul campaniilor platite de anunturi, cu singura diferenta ca rezultatele se mentin in timp, nu sunt doar pe moment. Pentru aceasta este nevoie sa intelegem conceptul SEO si mai mult decat atat, sa il punem in aplicare cu tot ce include el.

Share This:

Hai pe messenger!
Loading...