Știați că există o legătură între limba română și psihologie? Că există o explicație pentru faptul că reacționam uneori cu frustrare sau aciditate atunci când suntem corectați? Am invitat-o astăzi pe Alina Anca, psiholog clinician și terapeut să ne răspundă întrebărilor legate de importanța limbii române. Alina este licențiată în psihologie și, de asemenea, ea deține și un master în psihologie clinică și consiliere psihologică. Ca psihoterapeut a urmat formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie de cuplu focusată pe emoții și terapia EMDR – formă de terapie care se folosește în lucrul cu persoane care au suferit o traumă. De asemenea, Alina este coach, teacher, trainer și speaker în cadrul John Maxwell Team. Și, din această calitate își propune să adauge valoare oamenilor. Astfel că organizează grupuri de Mastermind, pe teme precum leadershipul, comunicarea și imaginea de sine. Susține discursuri, traininguri și întâlniri din care pleci cu rezervorul plin în ceea ce privește informarea și starea de bine.

Alina, îți mulțumim pentru că ai acceptat invitația noastră! Vom împărți discuția între punctul de vedere al specialistului și percepția personală. Te rog să ne spui în deschiderea discuției, de ce este important drumul identificare- conștientizare- reparare, atunci când vine vorba despre greșeli de scriere sau vorbire în limba română.

Cred că putem să vedem identificarea- conștientizarea- repararea ca pe trei pași ai oricărui demers de schimbare și de îmbunătățire. Iar acești pași se pot aplica, inclusiv, atunci când îți propui să scrii sau să vorbești corect românește. Astfel, va fi important să știi în ce fel se întâmplă lucrurile în prezent (ce greșeli faci), în ce fel vrei să fie diferit în viitor (cum este corect să faci) și ce te-ar ajuta să produci schimbarea pe care ți-o dorești (care este planul de acțiune). Însă această formulă a schimbării nu este perfectă… Deoarece funcționează doar dacă persoana o folosește.

           În destul de multe cazuri, atunci când sunt corectați, oamenii tind să reacționeze cu o oarecare doză de frustrare. Psihologic vorbind, ce anume îi reține pe unii oameni să accepte cu bucurie corectura?

De obicei, atunci când cineva ne corectează nu ne place și chiar ne înfurie, uneori. Avem reflexul de a-i corecta pe ceilalți. Însă, nu avem și reflexul de a accepta cu bucurie faptul că cineva ne corectează, “ne face observație”. Poate pentru că asociem „corectatul” cu aducerea sub lupă a greșelii. Și ne poate face să ne gândim că celălalt ne corectează pentru că ne vede ca fiind defecți. Şi nu este confortabil pentru noi să ne gândim că am putea fi percepuți ca defecți de către ceilalți sau de către noi înșine.
Pot fi situații când celălalt ne oferă o potențială sugestie de îmbunătățire. Dar o vom respinge, atunci când percepem această sugestie ca pe o critică sau un atac la imaginea noastră de sine. Modul în care ni se spune ce să corectăm, ne va face să urmăm sau nu sfatul oferit. Pentru că tonul face muzica. Și avem tendința să primim un feedback sau un sfat, dacă acestea vin de la o persoană cunoscută, în care avem încredere și căreia simțim că îi pasă de noi.
Pentru mine, provocarea este să găsesc, în funcție de persoană, răspunsul cel mai potrivit la întrebarea: „Cum pot să îi ofer persoanei o sugestie de îmbunătățire, astfel încât persoana să o perceapă ca o dovadă a faptului că îmi pasă de ea?” Iar atunci când persoana nu primește sugestia mea, știu că nu am găsit cea mai potrivită modalitate de face asta! Așa că, primul lucru la care mă gândesc, atunci când vreau să corectez  pe cineva este: „Cum pot, mai întâi să mă conectez cu acea persoană?”
De asemenea, o metodă care merită folosită ca variantă, atunci când vrem să ajutăm pe cineva să se îmbunătățească, este metoda sandwich. Această metodă oferă un dozaj bun între dulce (aprecierea) și amar (corectarea). Și se folosește următoarea formulă simplă: mai întâi, spune persoanei ce apreciezi la ea, apoi, sugerează-i ce ar putea să îmbunătățească și, la final, manifestă-ți încrederea că va reuși să aplice sugestia ta.

           Există vreun mod prin care putem corecta aceste frustrări-supărări în momentul în care suntem corectați? Putem lucra cu noi înșine pentru a dezvolta o deschidere către a capta mai bine informația corectă?

Nu doar că există moduri de a corecta aceste frustrări-supărări, ci putem chiar să le facem să nu mai apară. Iar, pentru a reuși acest lucru, avem nevoie de o perspectivă diferită asupra lucrurilor și de antrenament pentru a produce și menține schimbarea dorită. De exemplu, putem schimba perspectiva de a privi gestul celuilalt de a ne corecta. Astfel, putem să vedem gestul celuilalt ca pe un feedback constructiv, oferit cu buna intenție de a ne ajuta să ne îmbunătățim pentru că îi pasă de noi, în loc să-l vedem ca pe o modalitate de a ne pune în inferioritate, de a ne arăta un defect. Desigur, această atitudine poate fi destul de provocatoare și greu de adoptat, mai ales, atunci când celălalt, prin comportamentul lui, tinde să ne confirme mai mult faptul că ne vorbește dintr-o poziție de superioritate. Iar, în acest caz, putem lucra cu noi, așa cum spui și tu, pentru a ne exersa flexibilitatea față de perspective diferite de ale noastre. Însă, uneori, poate fi vorba doar despre a identifica dacă persoana respectivă este interesată să ne ajute, cu adevărat, să creștem sau doar își crește propriul orgoliu.

 

          Este orgoliul personal un factor care ne împiedică să ne perfecționăm?

Oo, da! Orgoliul este, poate, cel mai întâlnit factor care stă în calea perfecționării noastre. Și, spun acest lucru din perspectiva unui om care s-a privat mult timp de o creștere frumoasă și autentică. Pentru că a crezut că perfecționismul este calea creșterii sale, iar eșecul trebuie evitat. Pentru că este vorba despre a nu fi bun, a nu fi capabil, a renunța. Însă, din fericire, am aflat, de la Paul Martinelli, unul dintre mentorii mei din John Maxwell Team (JMT) că adevărata cale a îmbunătățirii mele personale include eșecul. Și, eșecul este doar un rezultat pe care pot să îl îmbunătățesc. Și uite așa am ridicat de pe umerii mei povara perfecționismului și m-am mutat într-o călătorie de creștere în care eșuez, învăț, îmbunătățesc și o iau de la capăt.

          Cât este de importantă limba română în domeniul tău de activitate? Pentru a lucra în acest domeniu, spre exemplu, este nevoie să cunoști limba română? Are ea implicații în activitatea ta?

Cred că folosirea corectă a limbii române este importantă în toate domeniile de activitate. Însă, în unele domenii este chiar esențială. Pentru că modul în care vorbești limba română vorbește despre tine! Deci, dacă tu vorbești bine limba română, vorbește și ea de bine despre tine!
Atât în calitate de psihoterapeut, cât și de coach, trainer, speaker certificat John Maxwell Team, cuvântul  este, pentru mine, un instrument de lucru valoros și o modalitate excelentă de a influența și a relaționa cu oamenii. În consecință, cunoașterea și folosirea corectă a limbii române le văd ca o dovadă de respect, de profesionalism și de credibilitate.

          Dincolo de domeniul psihologiei, munca ta se ramifică și în alte direcții. Știu că ești de asemenea și speaker la diferite întruniri și că organizezi de asemenea întâlniri de tip Mastermind. Cât devine de importantă limba română atunci când intri în contact cu atât de mulți oameni? E nevoie să scrii corect? Să vorbești corect? 

Sunt pasionată de dezvoltarea personală și iubesc să fiu alături de oameni care vor să se îmbunătățească și să crească intenționat, în fiecare zi.
Particip la diverse evenimente (în special, de public speaking) care mă aduc mai aproape de Tribul meu – oamenii dedicați creșterii lor personale.  
În calitate de coach, trainer, speaker certificat John Maxwell Team vreau să aduc valoare oamenilor și să îi susțin pe aceia care vor să crească. Organizez programe de training și de mastermind pentru a aprofunda teme importante, în plan profesional și personal, precum: leadershipul și comunicarea. Dar, mai ales, pentru a antrena, consolida și a duce la un nivel maxim, abilitățile de influențare și de conectare care sunt marca unui leader și unui comunicator excelent.
Impactul pe care îl are (sau nu) mesajul unui leader asupra oamenilor care îl urmează și pe care îi influențează depinde și de cât de corect vorbește acesta românește.  Mesajul unui leader te poate inspira. Dar esența mesajului inspirațional poate fi diluată de modul în care mesajul este formulat.
Astfel, formule precum: “Fi curajos” sau „Găseșteț-i stilul propiu” pot să aibă mai puțină forță motivatoare decât variantele lor corecte: “Fii curajos” sau „Găsește-ți stilul propriu”. Deci, dacă vrem să inspirăm, să influențăm, să conducem este nevoie să știm să vorbim și să scriem corect românește.

Schimbând puțin registrul, voi pune o întrebare ce vizează perspectiva personală. Consideri că este nevoie să schimbăm puțin modul în care privim limba română, atât scris cât și vorbit?

Da, într-adevăr, este nevoie să schimbăm puțin modul de a privi limba română. Pentru că, astfel, putem schimba modul în care o folosim.
Cred că merită, în primul rând, clarificat cu un umor trist, că atunci când poetul spune că limba noastră (română) este o comoară, el nu ne îndeamnă să o îngropăm, ci să ne bucurăm de bogățiile ei.
Apoi, eu mă întreb: În ce fel am folosi limba română, dacă “să vorbești și să scrii corect românește” ar fi un must have sau ar fi un trend, în orice sezon? Sau dacă ar fi cool și sexy în gașca ta de prieteni. Sau dacă ar fi perceput ca parte esențială a unor servicii de calitate. Sau dacă ar fi probă eliminatorie pentru aparițiile în emisiunile TV sau pentru ocuparea fotoliilor de miniștri. Sau dacă ar fi văzută ca dovada supremă a manifestării patriotismului și a valorii naționale.
Și, iată, provocarea pe care o lansez tuturor: haideți să alegem o zi (poate chiar ziua de azi) în care să ne imaginăm cum ar arăta țara noastră, dacă “să vorbești și să scrii corect românește” ar însemna toate cele de mai sus. Iar apoi, haideți să începem să trăim ca și cum România aceasta deja există… Și, cu timpul chiar așa va fi… Pentru că noi o vom crea!

          Alina, ție ți se întâmplă să greșești? Ne poți exemplifica o situație? Ce metode ai găsit pentru a remedia acest lucru?

Desigur, sunt și eu om. 🙂  De-a lungul istoriei mele de viață, am învățat să iubesc limba română. Și mulțumesc pentru acest lucru tatălui meu care mi-a cultivat iubirea pentru citit. Și, mai târziu, în liceu, doamna profesor de română care mi-a fost și dirigintă a știut să creeze un mediu, unde iubirea și respectul pentru limba română au crescut și mai mult. Astfel încât, ca adult am dobândit o ușurință de a mă exprima în limba română. Dar, desigur, din grabă sau din cauza unor variante nefericite propuse de aplicația de autocorect a telefonului, mai dau și eu…dude
Noi învățăm prin imitare și repetare. De aceea, am observat că din cauza expunerii frecvente la formele incorecte de folosire a limbii române, uneori, am câteva secunde de dubii legat de cum se scriu/spun corect unele cuvinte. De exemplu, oscilez între formele verbale „mi-ar plăcea” și „mi-ar place” sau „a tăcea” și „a tace”. Însă, reușesc să îmi reamintesc, rapid, că formele corecte sunt: „mi-ar plăcea” și „a tăcea”.
Ce fac pentru ca aceste situații să rămână erori sau excepții? Mă pun mai mult în medii de creștere. Unde oamenii vorbesc și scriu corect românește. Și, unde își asumă că dacă nu știu, învață.

          Cum crezi că putem să corectăm eventualele greșeli pe care le facem? 

Pe lângă a citi, a asculta cu atenție pe ceilalți, a urma anumite modele, aș mai putea adaugă ca metode: exersarea conștientizării de sine și găsirea unui partener de schimbare.
Astfel, mai întâi, fii conștient(ă) și atent(ă) la ceea ce spui pentru a te putea corecta acolo unde ai greșit. Aici, o provocare și o ocazie de a te antrena este, de exemplu, să observi și să devii conștient(ă) de câte ori folosești „care” în loc de „pe care” (forma corectă a  pronumelui relativ „care” la acuzativ).
Apoi, pentru a face mai ușor de parcurs drumul schimbării, îți poți găsi un partener – o persoană alături de care să înveți ceea ce nu știi, care să îți ofere feedback pertinent în legătură cu progresul pe care îl faci și să te ajute să corectezi greșelile care pot să apară. Și, totul cu drag, cu blândețe și cu consecvență. Față de ceilalți și față de noi înșine.

           Ți se pare că se mai pune astăzi accentul pe a vorbi corect românește? Instituțiile care ar trebui să se ocupe de acest lucru își fac bine treaba?

Nu se pune deloc accentul pe a vorbi corect românește. Din păcate, am întâlnit persoane care se mândresc cu agramatismul lor pe care îl prezintă ca o modalitate de a vorbi liber. De asemenea, am cunoscut persoane care fac din folosirea corectă a limbii române o formă de snobism și înfierează crunt pe oricine mai scapă vreo eroare de gramatică.
Dar gradul de civilizație al  unei țări nu este reprezentat de preocuparea unei minorități de a vorbi corect limba țării respective. De fapt gradul de civilizație al unei țări  se măsoară în nivelul de educație al majorității cetățenilor ei. De aceea, scrierea și vorbirea corectă a limbii române trebuie să fie preocuparea tuturor și nu apanajul unei elite.
Nu cred că merită să comentez cât de credibile și reprezentative sunt persoanele care, în ultima vreme, s-au perindat pe la șefia ministerului educației. Însă, ce vreau să punctez este că exact aceasta este reala capcană în care putem să cădem. Să ne focusăm doar pe responsabilitatea pe care o au guvernanții în ceea ce privește educația. Și să pierdem din vedere că, de fapt, responsabilitatea este a fiecăruia dintre noi. Într-adevăr este jenant să ai un ministru al educației care nu vorbește corect românește. Și sunt de acord că poate fi mai greu să înveți și să vorbești corect românește, atunci când îți lipsesc modelul și mediul de inspirație și de creștere. Însă de noi depinde dacă toate acestea ne vor face să renunțăm sau ne vor îndârji să continuăm… Și de noi cei de azi depinde, dacă vom  vorbi într-o limbă română corectă, mâine. Între noi și despre noi – ca indivizi și ca popor.

        Te rog să adresezi un mesaj sau un îndemn persoanelor care au ales să citească acest material.

Vă mulțumesc pentru interesul și hotărârea de a citi gândurile și rândurile pe care, cu drag, le-am împărtășit cu voi. Acest lucru mă bucură, mă onorează și mă face să sper că noi, românii, avem resurse să producem schimbarea pe care ne-o dorim. Și, deja, am început. Acum, aici, cu limba română!

         Îți mulțumim Alina pentru că ai încercat să ne aduci în față atât de multe lucruri educative și îți urăm succes în toate proiectele viitoare pe care le vei demara!

Am scris capitolul cu numărul 21. Un capitol în care am încercat să aducem în fața tuturor și perspectiva acceptării corecturii, nu doar pe cea a conștientizării. Revenim cu materiale noi și interesante și vă invităm să ne fiți alături și în următoarele capitole!