Metamorfoza visului- la exterior cristal, înăuntru din metal!

Inițial l-am simțit ușor, ca pe o mângâiere diafană, ca pe o cântare dulce, în surdină, dar cu puterea de baros a unui bas. M-am uitat în jurul meu și l-am văzut stând acolo, micuț, cu ochi rugători, în care licărea speranța și credința că strălucirea-i proprie va acapara cândva lumea cu frumusețea lui. Am întins mâna, iar atingerea plină de viață mi-a străbătut trupul, creând în mintea mea curcubee de adrenalină. Câtă trăire într-un singur vis, ce revelații, ce curbe și serpentine, o adevărată panoplie de trăiri ca niște puteri nemaipomenite, cu nume geometrice, scoase parcă dintr-un dicționar de arhitectură cu poțiuni magice.

Era al meu! Al meu! Și era magnific!

Aveam un vis de cristal, pe care l-am așezat discret la fereastră, cât să îl văd strălucind în camera mea atât de frumos cum numai un cristal o putea face. De după perdelele diafane, sclipiri iubitoare se jucau pe chipul meu în diminețile cu soare. Era visul meu, crescut de mic, cu fiecare pas. Era visul meu despre a crea o parte din mine prin deschiderea unei firme care să mă ajute să ajut. Era visul meu despre familie și despre înfigerea în pâmânt a unor rădăcini mai puternice decât ale oricărui stejar. O familie. Era visul meu despre acasă, despre o casa eficienta energetic, în care ramurile familiei aveau să se miște în voie, nestingherite și fără griji, în deplin confort și bucurie. De fapt visul meu era o interconectare a unor vise mai mici, iar cristalul în sine avea să fie făcut din crâmpeie de cristal mai mici.

Nu peste mult timp am început să spun lumii despre visul meu de cristal, dar am observat că deși entuziasmul meu era ca o zi de vară, ce se încingea mai puternic pe măsura vorbelor mele pline de pasiune, cristalul meu începuse să se întunece și să scapere fulgere. Așa că m-am oprit din a mai destăinui lumii visul meu, iar el părea că se îmbunează.

Atunci am înțeles că norii fumurii și grei nu erau nicidecum de supărare, ci erau de fapt poverile și proiecțiile celor din jur, atunci când îmi ascultau visul. Temerile lor, părerile lor, nu ale mele! Nu vei reuși! Ai tu bani să susții o firmă? Cum adică să proiectezi o casă; îți face nea Mitică repede și ieftin! Cum adică să lucrezi pentru tine? Nu va fi scump? Nu va fi greu? Din ce te vei întreține? 

Revelația sau când înțelegi cât de mare este visul tău

Sursa foto: Creație personală

Revelația a venit atunci când am văzut umbrele. Eu și visul meu, singuri pe asfaltul monoton, găurit pe alocuri precum craterele lunii, ne-am înlănțuit mâinile umbrelor. A fost pentru prima dată când am văzut de fapt cât de mare era visul meu. Iar frumusețea lui era că luminat din spate, umbra sa devenea din ce în ce mai mare.  Ce ciudat, era un cristal strălucitor la suprafață, dar umbra sa părea dintr-un metal rezistent…până și culoarea sa era o adevărată negură. METAMORFOZĂ! Dintr-un mic cristal gata să se spargă oricând, visul meu părea acum mare și puternic, îl vedeam efectiv întins acolo pe asfalt, sprijinindu-mi umbra mea micuță, firavă și neștiutoare. Nu era deloc o proiecție mică, iar atunci am înțeles de fapt că eu trebuia să îl hrănesc pe el cu speranțele mele și nu cu părerile celor din jurul meu, altfel ele aveau să îl distrugă. Și asta am făcut. Am început să hrănesc visul. Mi-am proiectat propriile speranțe în el. Am apelat la oameni la fel de pasionați ca și mine, oameni gata să sprijine visele cât să se transforme în realitate. Iar visul meu a căpătat curând ramificații.

Am crezut cu fiecare zvâcnire de speranță că visul meu de avea casa mea, familia și viața mea este real și am căutat să îmi organizez cât mai bine pașii, pentru ca visul meu să nu se împiedice niciodată. Am considerat că, așa cum în construcții îți trebuie o fundație solidă, așa avea să aibă una și visul meu. Așa că am petrecut multe nopți împreună în care am țesut idei, le-am suprapus și am unit vise, până când centura viselor mele a prins contur. Demarasem deja blogul, deschisesem deja firma și începuseră să apară primele proiecte. Apăruseră cei mici, iar rădăcinile mi le înfipsesem adânc în una din zonele blânde ale Capitalei.

Mai am încă vise…

Visele mele îndrăznețe actuale sunt desigur mai mari decât cele de început, iar astăzi știu ce am de făcut pentru a mi le proiecta. Încep mereu prin a analiza ideea, pentru că sunt conștientă de faptul că ideile mele sunt bune, însă că unele au nevoie să stea mai mult la dospit. Îmi notez idei, la început un amalgam fulgerător, sub forma lui naturală, ca un tăvălug de neoprit al minții, iar mai apoi, cu trecerea timpului, le transform într-un  izvor lin, domolit de stăvilarul rațiunii.

Însă cel mai important lucru este faptul că aleg să dau Cezarului ce este al Cezarului. Sunt scriitor, blogger, îmblânzitor de cuvinte, jongleur cu sintagme, sunt orice doresc când vine vorba de creație, în munca mea. Îmi proiectez astfel visele conform pregătirii mele: visez, consum hârtie digitală și stârnesc cuvintele la vorbă. Mă gândesc serios să lucrez la un nou site și știu etapele pe care trebuie să le urmez: domeniu, găzduire web, instalare platformă, populare site cu conținut, promovare, etc. Îmi doresc să lucrez mai mult pentru pagina de social media în care promovez cărți pentru copii, așa că știu și aici pașii: am nevoie să filmez mai mult, să cumpăr cărți, să le citesc și să mă bucur de ele și să transmit bucuria la rândul meu. Îmi doresc să mă implic mai mult în inițiative de conservare a resurselor pe care le avem, pentru a proteja mediul înconjurător, să folosesc mai puțină hârtie sau să nu irosesc, să facturez online, să citesc o carte de specialitate în format digital sau să mă informez din webinarii. Să îmi stabilesc rutine și un program de muncă adecvat, optimizând astfel consumurile și costurile și să achiziționez produse tehnologice prietenoase cu mediul. Pentru toate acestea sunt necesare investiții, așa că mereu analizez costurile pașilor, a produselor sau serviciilor de care am nevoie și încerc pe cât posibil să transmit mai departe modelul copiilor mei.

Pentru visul prețios ce privește realizarea casei mele însă, pentru a o construi, înțeleg că am nevoie de adevărați proiectanți de vise care cunosc legislația, normativele și secretele domeniului proiectării, al arhitecturii și al construirii. Îmi proiectez așadar visul prin externalizarea sa, prin a-l da mai departe din mâinile mele în mâinile altcuiva, care va avea grijă de el. Cineva care va ști pașii necesari: proiect casă cu consum redus de energie, autorizații de construire, audit, avize, racorduri, cadastru, intabulare, construire, etc.

Logo Aia-Proiect

Vrem o casă eficientă care să pulseze și care să trăiască alături de noi, ajutându-ne să traim simplu, confortabil și care să ne ajute să producem mai multă energie decât cea pe care o consumăm. Vrem o casă prietenoasă cu mediul, o casă care să reziste timpului și care totuși să fie o prezență cât mai discretă prin naturalețea ei. Am căutat informații despre visul meu și am văzut că el este real și că poate fi pus în practică de specialiștii de la Aia Proiect și Activehouse.ro. Acești specialiști propun o dezvoltare a obiectivelor în mod direct, prin interacțiune, o planificare a pașilor ce derivă din expunerea ideilor, urmând ca mai apoi proiectarea și construirea să reprezinte etapele finale. M-a surprins să văd că aceste două etape urmează de fapt ideile clienților în mod activ, așadar nu eram singura persoană care își proiecta viitorul din vise!

Am înțeles în final că visele, ca și casele, au nevoie de proiecții în viitor cât mai luminoase, cât mai vii și cât mai sănătoase. Că e nevoie de oameni care să împărtășească aceeași viziune ca și tine, dar care să îți ghideze mâna în mod corect atunci când ideile tale depășesc granițele siguranței. Că ai nevoie de un specialist atunci când construiești casa visurilor tale și că de fapt proiecția ei în viitor este dată de lipsa grijilor, pentru că specialiștii știu cum să te scape de ele.

Și am mai înțeles că visele devin realitate, atunci când ai resursele potrivite.

Metamorfoza

De ce metamorfoza de la visul de cristal la visul de metal? Pentru că acum visul meu pare indestructibil. Pentru că rezistența sa este egală, precum în cazul oțelului, atât la întindere, cât și la compresiune, iar asta înseamnă că va rezista indiferent de condiții. Așadar visează, trăiește, creează!

Articol realizat pentru Spring SuperBlog 2020

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...