19 moduri inedite prin care îmi pot lăsa amprenta folosind inovatorul e-mark!

Pe masa veche de lemn, înegrită de vreme, stau mormane de hârtii. Hărți rulate, manuscrise prăfuite și o copie în lucru după o Biblie veche. Pana se odihnește-n călimară, iar alături pe masă tronează ceara pentru sigiliul domnesc. Lumânări care pâlpâie fac umbrele să danseze, iar eu îmi răsucesc pe deget de nerabdare inelul cu pecetea regală. Ușa de lemn se cutremură sub ropotele slujnicului care rostește cu ecou:

– Milady, a sosit o scrisoare pentru Domnia Ta! Și poartă pe ea sigiliul regal.

Marcus…spun ca pentru mine, luând plicul decorat de-a dreptul regal. Sângeriul pecetei domnești se îmbină maiestos cu literele caligrafice, demne de un învățat al vremii… așezarea perfectă a ștampilei supreme…

Sursa foto: Pixabay.com

Visarea mi-e întreruptă de soneria de la ușa, alternată cu bătăi insistente. La ușă un curier cu un plic alb, simplu, anost, cu-n AWB măzgâlit neglijent. Mă întorc la biroul plin cu acte, unde pe tastatura pe care mă odihnisem mai devreme rămăsese mesajul ghiduș al soțului, imprimat cu un e-mark, noua lui ”jucărie”tehnologică, pe un post-it: ”Bună, ce faci?”. Astepta să îl sun la trezire, nu era prima dată când îmi lăsa bilete, doar că acum bilețelul chiar arăta special. Probabil îl lăsase acolo cât am ațipit, lângă o cană de cafea aburindă, știind că aburii licorii magice mă vor trezi. Ce e drept ațipisem scriind de mână același și același mesaj, coală după coală…
Mă uit la plicul fad de la curier, la post-it printat atât de personal și de drăguț și, amintindu-mi de visul avut îmi dau seama cât de mult contrează să îți pui amprenta. Cât de mult contează felul în care expui un mesaj, în care îl personalizezi, în care îl marchezi.
Asta e! (îmi strig singură în minte). Ar trebui să marcăm o nouă eră! Una a personalizării, a scoaterii în evidență, a unicității. O luptă împotriva uniformelor, a lucrurilor anoste! Și, deși nu mai trăim pe vremea peceților regale, e-mark este exact ceea ce trebuie pentru a ne pune amprenta într-un mod cu adevărat inconfundabil.

Sursa foto: https://emark.colop.com/ro/

De ce e-mark, ștampila electronică și nu o ștampilă obișnuită?

E-mark este stampila electronică la care cu siguranță ar fi visat deopotrivă marii regi ai lumii, dar și domnițele însetate de baluri. E-mark a apărut ca urmare a nevoii de upgrade a ștampilei obișnuite fizice, într-o lume în care forma digitală este unilateral acceptată. E-mark cucerește acum prin capacitatea de a ne lăsa imaginația să zburde, putând folosi acest dispozitiv în nenumărate direcții ale vieții noastre. Prin comparație însă cu o ștampilă normală, e-mark vine la pachet cu posibilitatea de a schimba cu ușurință amprentele, cu ajutorul aplicației dedicate, e-mark App, cu mobilitate și cu unicitatea mesajelor mesajelor printate, a căror limită este doar imaginația noastră.

Sursa foto: https://emark.colop.com/ro/

Când credeam că nimic nu ne mai poate surprinde la nivel de personalizare, iată că ideile Colop nu s-au oprit doar la ștampile sau datiere. E-mark este un produs revoluționar, iar dovada e însuși faptul că produsul a fost premiat în cadrul Red Dot Award 2019, obținând o mențiune onorabilă în categoria Product Design. Pe scurt, e-mark este vârf de lance la nivel de inovație, eficiență, funcționalitate și calitate, croindu-și drum pe această poziție dintr-un număr de peste 5500 de produse.

Mi-a plăcut e-mark de la prima vedere, pentru că dincolo de un dispozitiv electronic complex, premiat, eu am văzut potențialul său de neegalat. Și pentru că eu cred în unicitate, iată cum mi-aș lăsa eu amprenta folosind un e-mark:

Mi-aș crea propria pecete regală. Într-o lume tot mai puțin atentă la autenticitate, eu aleg să fiu unică. Aleg o pecete domnească pentru că e forma cea mai rafinată de exprimare, pentru mine. Da, un sigiliu regal cu care să îmi las urmele trecerii mele prin viață. Antreprenoriat sau viață personală deopotrivă, nici nu contează, ce știu e că vreau ca prima impresie să fie de neegalat, cum altfel dacă nu folosind un e-mark? Principiul e simplu, am nevoie de imaginea creată, de textul definit și introdus în aplicație, alături de imagine, de o conexiune wi-fi, pentru ca mai apoi e-mark să facă magie cu o simplă mișcare laterală.

Aș marca începutul unei noi ere în ceea ce privește conceptul de lider! Nu mai trăim în vremuri demult apuse, în care trebuia să stai smirnă în fața șefilor, aproape fără să respiri sau să scoți o vorbă. Conceptul meu de lider nu este acesta, ci e cel care impulsionează pentru a crea o echipă mai bună. Așa că eu aș personaliza rapoarte cu mesaje amuzante, sau chiar motivante: ”Ai făcut o treabă bună!”, ”Mi-ai întrecut așteptările!”, ”Știm că vei reuși!”. Închipuiți-vă cât de mult ar crește productivitatea unei companii dacă prin marcare electronică ar transmite astfel de încurajări! Iată cât de bun e e-mark!

Logo portabil. Identitate mobilă. E-mark permite marcarea suprafețelor în timp real, marele său avantaj fiind tocmai mobilitatea. Un logo la tine în geantă, îți dai seama? Pot să îl conectez la smartphone, tabletă sau laptop. Astfel pot marca formulare, contracte sau oferte fără să mai fiu nevoită să mai fug în permanență după o suită de dispozitive: laptop, imprimanta, scaner. E simplu! Cu doar o apăsare de buton și o mișcare laterală poți marca rapid și eficient documentele de care ai nevoie, beneficiind de un logo portabil și de identitatea ta la îndemână oricând. Iar frumusețea e-mark nu se oprește aici, deoarece el poate imprima și color, orice logo rapid și ușor!

Aș crea altfel de carduri de mulțumire! Deși vine chiar din plăcerea colaborării și îmi e chiar drag să spun mulțumesc, cel mai dificil mi se pare să scriu nesfârșitele carduri de mulțumire, adresate clienților mei: ”Vă mulțumesc pentru încrederea acordată serviciilor pe care le ofer!”. De mână sau tipărit pe hârtie cartonată în mod clasic, procesul mi se pare greoi și cumva impersonal, necesită timp. Dar uite, cu e-mark pot eficientiza procesul și îl pot și personaliza. Astfel, crearea cardurilor de mulțumire devine o plăcere și cu siguranță cel ce le va primi va privi cu alți ochi mulțumirea mea!

Watermark. E frustrant să îți vezi munca copiată, mai ales când deja aceasta părăsește spațiul digital, pentru a se așterne pe hârtie fizică. Crearea a ceva nou implică deseori eforturi reale de menținere a ideii sub o anumită emblemă. Pentru a-mi proteja documentele proprii, ideile, scrierile, aș folosi e-mark pentru a-mi marca propriul watermark. Nu vă faceți griji, e-mark printează chiar și pe diagonală, după setarea dimensiunilor pe care le are de respectat.

Aș personaliza cadourile corporate! Da, da, mesajele sau cadourile nu ar trebui să fie la fel, pentru că în mod cert sunt colaboratori sau clienți pentru care ai anumite afinități, sau alții față de care poți fi neutru. Moda cadourilor corporate e în plin avânt, așa că în accepțiunea mea nu se poate să nu lași și un mesaj drăguț alături de ele. Aș utiliza imagini proprii, cu semnificație pentru mine, aș merge în editorul de texte și aș crea un template unic și personalizat, în funcție de destinatar. Calendare, bloc-notes-uri, post-it-uri, toate acestea pot purta mesajul tău special, iar de agende personalizate nici nu mai vorbim. E o plajă atât de amplă aici de utilizare a dispozitivului e-mark, încât nici nu știu cum să încep. Poți personaliza doar coperta, dacă agenda va fi un cadou pentru un colaborator, iar pentru tine personalizarea agendei poate însemna: personalizarea coperților cu o imagine, personalizarea paginilor, marcarea evenimentelor, marcarea unor notițe importante, toate acestea fiind lucruri deosebit de utile pentru un posesor de agendă. Faptul că e-mark marchează o anumită adnotare, nu face altceva decât să o evidențieze, oferind astfel mai multă ordine și vizibilitate în agendă. Cam așa!

Sursa: capturi prezentare Youtube E-mark Colop

Mi-aș crea un QR Code pentru o mai bună strategie de vizibilitate!  Trăim apogeul tehnologiei, iar însăși folosirea unui dispozitiv electronic de marcare precum e-mark face parte din acest conglomerat. Pentru aceasta, mi-aș crea propriul QR Code, pe care l-aș insera pe documente (cărți de vizită, materiale promoționale, carduri de mulțumire, agende,etc.), pentru a fi mai ușor de scanat și astfel pentru a fi mai ușor de promovat afacerea mea. Știți voi…calitate & vizibilitate, înainte de toate!

Mi-aș aminti de fragilitatea existenței lucrurilor! Fie că sunt nevoită să mă mut și am nevoie să marchez cutiile pentru a ști ce se află înăuntru sau fie că trimit un colet fragil, e-mark m-ar ajuta să marchez obiectele pentru a acționa conform specificațiilor. Uite-așa!

Sursa: capturi prezentare Youtube E-mark Colop

Petrecere! Baloane colorate! Da, știu, pare o copilărie, dar dacă e-mark este atât de performant și ne lasă atâtea posibilități, oare nu ar fi păcat să nu mă bucur de ele? Da, aș personaliza baloane pentru că nu îmi place să-mi mulez eu dorințele la ofertă, ci îmi place ca cererea să se întâlnească cu oferta. Balonul meu, mesajul meu! Așa fiecare petrecere organizată va fi deasemenea și personalizată. Feliz navidad!

Mi-aș marca teritoriul obiectele personale. Păi cum să nu o fac, atunci când e-mark îmi lasă atâtea posibilități de a marca ceea ce contează pentru mine? Husa de telefon, portofelul, portfardul, husa de la căști. Tot ce contează pentru mine poate purta mesajele cu rezonanță pentru sufletul meu.

Mi-aș numerota amintirile. Cu e-mark de la Colop îmi pot crea propriul sistem de notare al paginilor, altul față de cel standard. Personalizat. În consecință, paginile proiectului la care lucrez, jurnalul meu sau albumul copiilor pot fi numerotate cu ușurință, fără niciun fel de efort.

Cu e-mark n-am bani de dat (n-am datorii la stat)! Dincolo de glumă, e-mark ar ajuta și în ceea ce privește sistemul de gestionare a plăților. Pare greu de crezut că e-mark m-ar putea ajuta în acest sens, însă eu mă pierd mereu printre tabele și scrieri. Astfel, ca să nu mă rătăcesc printre propriile taskuri, aș putea marca cu e-mark: facturile plătite, facturile în așteptare, taskurile rezolvate, scrierile verificate, corectate, toate folosind cuvinte dedicate.

Sursa foto: https://emark.colop.com/ro/

Mi-aș crea un perete motivațional! Pentru că e-mark permite amprentarea pe aproape orice suprafață, aș profita de acest lucru pentru a-mi crea propriul cerc de siguranță, în interiorul căminului meu. Dacă sunt la modă pereții cu stickere motivaționale, ei bine eu am ceva mai bun de atât! Cu e-mark aș crea pentru familia mea un perete special cu mesaje care să ne fie mereu în priviri. Nihil Sine Deo rămâne deviza familei mele și acesta cred că ar fi primul mesaj pe care l-aș marca, pentru că în definitiv și el ne-a marcat viața.

Mi-aș personaliza articolele vestimentare! Da, eu nu sunt tocmai genul uniformă, nu îmi place să mă îmbrac ca toată lumea. Până și tatuajele de pe piele îmi amintesc de faptul că eu trebuie să îmi pun amprenta pe orice (sunt unice,personalizate chiar cu desenele mele). Îmi place unicitatea și atunci fiecare articol vestimentar al meu ar trebui să poarte ceva din personalitatea mea. Teneșii, jeanșii sau geaca pot fi articole numai bune pentru a-mi exprima felul de a fi cu ajutorul e-mark.

Mi-aș lăsa amprenta asupra vieții! Oriunde m-aș duce și orice aș face, aș lăsa mesaje personalizate cuiva. O mamă poate are o zi proastă, dar nu e nimeni să o asculte. ”Ești o mamă grozavă!” Un tata poate crede că nu face destul. ”Tu ești liantul familiei tale!” Uităm să vorbim și să ascultăm cu sufletul, iar uneori acest lucru ne costă prea mult. Nu e păcat să nu facem lumea aceasta mai bună? E-mark ne e și-n acest sens la-ndemână!

Aș personaliza corespondența de birou! Ați observat că plicurile au mereu aceeași culoare, același format de AWB, ați văzut că la poștă totul trebuie sa fie învelit în coală albă, imaculată? Eu aș schimba asta cu e-mark. Un mesaj amuzant, special, pentru destinatar, schimbă total felul în care este primită corespondența de birou. La fel aș proceda și cu confirmările de primire.

Mi-aș personaliza frigiderul! Știți, frigiderul este obiectul electrocasnic cu cea mai mare vizibilitate din casă. Amplasat în centru casei, unde traficul este cel mai mare, frigiderul este privit adesea și de multe ori este utilizat ca un message holder. În acest caz, eu mi-aș pune pe frigider propriile mesaje și imagini, citate despre familie sau mesaje motivaționale.

Pungi, mape, plicuri cadou. Ne arătăm deseori recunoștința prin a oferi celor cu care colaborăm mici atenții. Atențiile eu le văd personale, iar pentru aceasta e-mark m-ar ajuta foarte mult. Aș marca produsele cadou cu logo-ul meu sau cu mesaje potrivite, pentru că impresia de final chiar contează. Uneori nici nu contează prea mult reclama în sine, deși este bună și ea. Însă mai presus de a obține un client, e mai frumos să vânezi zâmbete prin mesaje frumoase, fie ele și pe pungile de cumpărături.

Save the date! Pe hârtie sau panglici colorate, pe coală cartonată sau folie transparentă, ideile sunt nenumărate. Vă închipuiți ce frumos ar sta propriul mesaj pe o panglică de botez, de nuntă, de cadou, pentru buchete de flori, pentru invitații de nuntă? Panoplia este foarte amplă. Tot ce îți trebuie este un e-mark, iar de acolo treaba e gata! Ia priviți, de la stânga la dreapta!

Save the date cu e-mark! Sursa: prezentare youtube E-mark Colop

”Bună! Ce faci?”- ”Bună, îmi pun amprenta asupra lumii!”

Deși nou pe piață, e-mark de la Colop își oferă ajutorul într-o varietate de domenii. Ideile expuse sunt doar o parte din ce poți face în mod real, utilizând e-mark. Aceasta ține de propria imaginație sau de activitatea ta.

Pentru mine personalizarea este importantă pentru că îmi place să ies din tipare. Dovadă tatuajele mele care marchează ceva. O poveste pe care nimeni nu o va mai vedea niciunde. Amprenta mea. E-mark face același lucru. Personalizează. Povestește! Marchează!

Articol realizat pentru proba nr. 10 SuperBlog- Lasă-ți amprenta cu e-mark! Sponsor Colop România

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...