Sunt Peter Rabbit, un iepuraș tare poznaș!

Sursa foto: Intercomfilm.ro

Cei care mă cunosc știu că îmi place să râd, să mă distrez și să simt că trăiesc. De aceea, până și filmele pe care le aleg, sunt filme care mă binedispun și care reușesc să mă rupă de cotidian. De aceea, atunci când am auzit că pe data de  30 martie 2018 vom putea vedea la cinema o animație pe care o așteptam de mult timp, fiind un film pentru întreaga familie, mi-a fost imposibil să nu împărtășesc acest lucru și cu voi. Așadar, dragilor, dacă vreți să vă prăpădiți de râs împreună cu familia la un comedie fabuloasă distribuită în România de InterComFilm, atunci Peter Rabbit este alegerea perfectă! Până atunci, provocată de Superblog și de propria-mi imaginație, iată cum ar arăta viața mea…iepurească!

A fost odată ca niciodată…

HEI! LĂSAȚI ASTA ACUM! 🙂

Salut! Numele meu e Peter Rabbit! Nu, nu sunt iepurașul de Paște și nici un iepure obișnuit de câmp. Sunt un iepure de top, baby, sunt ceva ce n-ai mai văzut! Mă poți confunda lejer cu un star de cinema! Uite-mă ce bine arăt cu jacheta mea albastră și ce mișcări am! I’ve got the mooves like Jagger! Uită-te cum mișc din coadă, oh, da, mă vezi? Cum dansez și cum îmi ondulez șoldurile. Bine, fă abstracție de burtă, cred că azi am abuzat de ridichi și morcovi. Bine fie, și ieri. Și alaltăieri. Dar nu are importanță asta acum. 🙂

Oricum, sunt un iepure de top, aventuros și plin de optimism, care-și duce traiul într-o curte, la margine de București. Am o locuit o perioadă în metropolă, însă am realizat rapid că viața pentru mine însemnă libertate și nu constrângeri corporatiste. Am observat asta atunci când, călătorind cu metroul, mie mi s-a părut amuzant să dau din cap și urechi, în timp ce scot limba pe geam, cu ochii încrucișați. Nu am realizat însă că există stații între tunele și că în stație erau călători, care nu au apreciat prea mult gestul meu, fugind ca din pușcă și urlând cât îi țineau plămânii. Mai apoi am înțeles că nu sunt iepure de oraș atunci când am încercat să joc râma zburătoare prin parcurile bucureștene. De îndată ce întindeam râmele ca pe praștii și le lansam în aer cu grația ploii de vară, toți oamenii fugeau care încotro ca apucați, strigând că plouă cu râme. Pe bune? La curte toate puicuțele erau în delir sărind să prindă râmele, iar aici lumea fugea terifiată, cu ochii cât cepele, bulbucați, mai-mai să sară din orbite. Asta e, am făcut-o de oaie de multe ori, însă pentru mine distracția a contat mai mult decât orice și la oraș.

Atunci am decis că ăla e momentul să rup pisica în două (no offence Pisi, my friend) și să decid unde e locul meu. Am ales libertatea și aerul curat, prietenii și viața trăită la maxim.

Sursa foto: Intercomfilm.ro

Trebuie să vă mărturisesc că viața la țara e minunată. Începutul a fost mai greu pentru mine, până am înțeles ce e cu natura și cu atâtea animale în jurul meu. Îmi amintesc că o dată am vrut sa fiu pirat, să mă pot juca cu Rex, câinele familiei, care avea o pată neagră pe unul dintre ochi, astfel că am căutat și eu o soluție prin care să îmi fac un ochi negru. Am frecat lăbuțele cu pământ, însă pământul nu colora foarte tare. Apoi m-am gândit că petele de pe Lola, vaca familiei, m-ar putea ajuta, că aș putea să le aplic ca pe simple bucăți de piele. Lola era o bălțată zveltă, curtată de toată suflarea bivolească, iar petele ei erau negre ca abanosul. M-am gândit că nu ar fi rău să iau și eu o pată să mi-o pun pe ochi, așa că am venit tiptil lângă Lola, am scos dinții lungi la iveală și am sărit, mușcând-o cu putere de partea dorsală. Lola a încremenit cu fânul în gură și ochii cât cepele. Se pare că Lolei i-a sărit muștarul, pentru că a întors furioasă capul spre mine, iar eu, surprins de reacția ei și având  morcovul în fund deja, am strâns și mai tare din dinți. Păi măcar să simt că trăiesc, nu? Coada Lolei a executat o mișcare kung-fu în aer, m-a biciuit puternic fix în moalele capului, am amețit și am căzut în colbul ogrăzii. Printre stelele pe care le puteam distinge cu ușurință (majoritar verzi bineînțeles), ultimul lucru pe care l-am văzut cu cei doi ochi a fost copita Lolei care m-a pocnit atât de tare, încât aproape am zburat. Din fericire, dincolo de evenimentul dureros dealtfel, ochiul meu se înegrise brusc, astfel încât obținusem ce am vrut- ochiul de pirat (cu care nu am mai văzut săptămâni bune, între noi fie vorba). Să fi văzut atunci joacă și bucurie!

Sursa foto: Intercomfilm.ro

Tot aici, în curtea mea iubită, organizez cele mai interesante concursuri de dans. Nu am să uit niciodată ziua în care, alături de prietenii mei iepurași: Șerby și Didi am dansat până ne-au usturat lăbuțele. Ce am uitat în prealabil, a fost să curățăm câmpul de spini, drept pentru care fiecare dintre noi am început să sărim în fel și chip. Așa am inventat breakdance-ul iepuresc.

Firește, nu mă țin de poante în fiecare zi. În restul zilelor sap în grădină după morcovi și ridichi, sau dorm la umbră unor roșii. Dansez, sunt viu! Alerg cât e ziua de lungă și privesc apusurile călduroase acasă la mine, unde mă simt cel mai bine. Îmi îmbrățișez familia și prietenii și râdem cât putem de mult împreună, pentru că acesta este timpul cel mai calitativ pe care îl putem petrece. Serios vorbind, viața merită trăită, făcând glume și bucurându-ne chiar și de cele mai…delicate situații. În definitiv, acelea sunt momentele pe care  ni le amintim cu adevărat, iar râsul prinde tare bine. Și nu, burta mea nu e așa de la râs. Sunt în formă, baby, sunt în formă! 🙂

 

 

Articol realizat pentru proba nr.11 Superblog 2018- Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate

Comments are closed.

Contactează-ne!
Loading...