O valiză de mână și o călătorie care mi-a schimbat viața!

Pentru majoritatea oamenilor călătoriile înseamnă destinații exotice, peisaje mărețe și amintiri de neuitat. O călătorie poate fi imprevizibilă sau poate fi plănuită, alegând cu grijă compania aeriană unde vei rezerva biletele, de preferință cât mai avantajoase ca preț. Nefiind o excepție, și eu consider că o o călătorie trebuie să aibă aceste caracteristici. De aceea, atunci când am primit provocarea celei de-a doua probe Superblog, din partea sponsorului Momondo, m-am ascuns în labirintul amintirilor minții mele, căutând-o pe cea mai frumoasă. Sunt multe amintiri frumoase pe care le am din călătorii: marea și prietenul meu cel mai bun care mi-a ascuns berea sub șezlong, ziua în care am ajuns în Galați pentru prima dată să susțin examenul la Teologie și care s-a sfârșit cu mine adormind în toiul examenului (m-a trezit la final, ropotul ploii) sau escapada în Bulgaria alături de colegii de serviciu. Cele mai faine amintiri din călătorie nu sunt cele în care zâmbești 3 secunde la poza, ci cele în care îți râde sufletul de mulțumire pentru ceea ce ai. De aceea, poze prea multe din călătorii nu am, pentru că de regulă telefonul nu imortalizează momentele faine, ci doar peisajele. Inima însă da, iar în cele ce urmează vă voi transpune și pe voi în cea mai frumoasă amintire din călătoriile mele.

Sursa foto: Momondo.ro

          O călătorie nu înseamnă numai a merge și a te întoarce. Uneori e și despre a rămâne, despre a-ți dezvolta rădăcini adânci într-un loc. Probabil vă veți amuza copios, însă pentru mine călătoria de care vă vorbesc este cea care mi-a schimbat viața.

Povestea începe în Iași, Moldova. Viața în Iași e faină, nu prea ai cum să te plictisești. Orașul e frumos, relativ mare și e legat oarecum de o viață socială similară Capitalei. Am urmat studiile Facultății de Construcții și Instalații aici și cumva în tihna mea știam drumul ales. Era simplu. Un spațiu sigur, cunoscut, o adevărată zonă de confort, un loc de muncă stabil, prieteni, socializare… Totuși nu era destul, pentru că înăuntrul meu tânjeam după ceva. Acel ceva nu avea nume și nici chip, dar mă facea să tresar și să vibrez ori de câte ori îmi aminteam. Acea bataie de fluturi în stomac mă făcea să-mi doresc ceva și totuși să bag capul în nisip de spaimă. Mă uitam curioasă și pe undeva dezaprobatoare la cei trei prieteni ai mei, ingineri ca și mine, care își doreau cu disperare să plece în București, să lucreze pentru firme mari, în multinaționale. Deși suna bine să plec în destinații fabuloase potrivite pentru o femeie singură, ceva mă ținea pe loc.

Nu, Andreea, cum să plec de aici? Știu deja ce am de făcut, mă descurc bine financiar, cum să plec într-un oraș despre care nu știu nimic, în care nu cunosc pe absolut nimeni? Să mor de foame pe acolo? Oamenii sunt răi, părinții mei ar rămâne aici…

Mergi cu noi, îmi spunea mereu Andreea.

Dar eu aveam propriile șine și din zona mea de siguranță parcă nu aveam de gând să ies. Până într-o zi, când un cumul de factori m-a făcut să sufăr o destabilizare. Serviciul, deși în regulă, nu îmi mai aducea satisfacții. Eram sătulă de același drum, de aceeași oameni, de același peisaj, de faptul că eram atât de limitată. Voiam mai mult. Puteam mai mult! Voiam să se audă vocea mea!

Sursa foto: arhivă personală- Parcul Tineretului

Printre acordurile pieselor rock ale celor de la The Rasmus, într-o seară, am simțit imboldul eliberator. Să fi fost în jurul orei 20:00 când am luat decizia de a pleca în ceea ce urma să devină călătoria vieții mele. Un bilet. Doar dus! Nu aveam multe lucruri. O valiză și actele mele. Cu atât am plecat spre București, locul în care viața mea abia avea să înceapă. Călătoria m-a purtat prin entuziasm și prin îndoială, prin teamă și prin exaltare deopotrivă. Dar ceva era sigur. Acela era începutul vieții mele. La ora 10:00 a doua zi, decorul era altul. Mă aflam la Coloane, în Gara de Nord, așteptând un taxi, ce avea să mă plimbe prin jumatate de București. Cu ochii cât cepele, mă minunam de ceea ce vedeam în jurul meu. Mi se părea o altă lume. De unde căminul T17 din Iași, din Tudor, mi se părea în anii de studiu cea mai mare minune arhitectonică, astăzi mă copleșea dimensiunea pe care City Mall o afișa în fața ochilor mei. Ulterior am aflat că sunt în București și clădiri mai înalte, însă fiorul acela, prima impresie, e cel care a contat cel mai mult. Parcul Tineretului mi s-a părut imens și nespus de verde. Parcul Carol mi s-a părut impunător. Peste tot o mare de flori. Peste tot o mare de oameni, români, străini, de diferite vârste, culturi sau religii. Iar Dâmbovița…mai are sens să spun? Eram cu adevărat fascinată de o lume care poate că celorlalți li se părea normală, însă în naivitatea mea normalitatea arăta altfel.

Sursa foto: Wikipedia- Arcul de Triumf

Nu am să uit momentul care practic face obiectul poveștii de azi. Amintirea cea mai prețioasă și frumoasă din călătoria aceasta este una senzorială. Coborâsem din taxi, cu-o geantă-n mână și cu un zâmbet tâmp pe față. Nu îmi păsa de oamenii care dădeau peste mine în trecerea lor, nici de șoferul care m-a trimis la origini pentru că am traversat (culmea!) pe trecerea de pietoni. Îmi amintesc și acum cât de puternic era aerul Bucureștiului atunci, în acea zi. Deși plin de noxe și praf, pentru mine părea la fel de pur ca pe piscurile semețe ale munților. Iar acolo, în acel moment, în acea secundă, mintea mea a derulat viața ce avea să înceapă. Acolo a înflorit ideea afacerii de care mă ocup azi, acolo am văzut familia ce mă înconjoară chiar acum când scriu. Atunci am văzut că pot să fac ce îmi doresc, că de fapt viața nu este doar un loc de muncă stabil și un oraș cunoscut. Atunci am realizat că aveam nevoie de această călătorie pentru a-mi demonstra că pot, că sunt vie!

Iar o călătorie exact asta trebuie să facă, să te facă să te simți liber, să respiri alt aer, să conștientizezi că viața se simte în tine prin toți porii!

Trecerea anilor mă găsește încă în București. Alături de familie, găsesc zilnic puncte de atracție în acest oraș. De departe, parcul Carol poartă o amintire vie, cea a nunții noastre, prin sedința foto realizată aici. Apoi parcul Tinererului ne cunoaște pașii atunci când timid se înfiripa o poveste de iubire. Arcul de Triumf ne-a fost martor atunci când am spus un “da!” hotărât în fața ofițerului stării civile. Arena Națională ne știe preferințele în materie de sport, iar cerul, ei bine cerul este cel pe care îl vedem zilnic din căsuța noastră- acasă!

București- Parc Carol

Sursa foto: arhivă personală (nunta noastră 🙂 )

          Așadar, amintirea mea cea mai frumoasă din călătoriile mele este cea care m-a făcut să trăiesc, să ies din zona mea de confort, să visez, să zbor, să sper, să fiu eu însămi fără să mă mai tem de ce spune sau crede lumea din jurul meu. Călătoria mea (culmea!) mi-a deschis drumul către alte călătorii. De unde nu văzusem marea de ani de zile, m-am trezit că stabilesc pe neașteptate o plecare estivală. De unde eram sedentară, lipsită de viziune geografică, azi plănuiesc să merg cu familia în diverse colțuri ale țării și lumii.

Cred că de fapt amintirea cea mai faină este aceea a încrederii în mine și în sentimentul de a trăi, dar nu de a fi viu, ci de a TRĂI viața cu toate simțurile. Nu cred că am fost vreodată mai vie decât sunt de când am cumpărat acel bilet, doar dus.

P.S. Andreea este încă în Iași, inginer de profesie. Mă sună uneori și încă nu înțelege cum Dumnezeu am plecat din Iași asa deodată și mai ales cum am reușit să rămân aici. I-am spus că dacă aici am putut, pot oriunde!

Aceasta este cea mai frumoasă amintire a mea! Vă invit și pe voi să povestiți care este cea mai frumoasă amintire din călătoriile voastre, adăugând un comentariu la acest articol sau pe Facebook! Poveștile care vor îndemna cel mai frumos și mai inspirațional la o plecare în călătorie vor fi premiate cu un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Vă urez succes!

Articol realizat pentru proba 2 SuperBlog 2018- #Călătoriideneuitat – Povestește-ne cea mai frumoasă amintire din călătoriile tale!

 

 

 

Comments are closed.

Contactează-ne!
Loading...