“Dau un regat pentru un cal!”

Nu știu alții cum sunt, însă mie parcă mi-a ajuns toată discriminarea asta în ceea ce priveste fetele și băieții. Nu stiu dom’le, dar parcă totul este mult prea concentrat asupra fetelor. Dacă intri într-un magazin de haine, pleci cu buza umflată, pentru că cel mai probabil fie vei gasi modele de anul trecut, fie vei găsi tinute care te transformă încet-încet într-o persoana de sex feminin, în ciuda credinței tale. Eu nu am nimic împotriva modei, firește, ba chiar aș aprecia o ținută faină dacă aș gasi-o, numai că de asemenea aș prefera să nu fiu nici plesnit peste fund atunci când merg pe stradă. Totul are o limită, în mod clar, însă limita pe care o văd eu este cea a designerilor care în mod cert au alt public țintă, iar acela este un grup mare (world wide) de femei. Și culmea e că tot ele nu au suficiente haine, nu-i așa? Să ridice mâna cel care a auzit aceasta sintagmă cel puțin o dată în viața lui!

Același lucru îl pățim și pe partea de cosmetice. Băile noastre devin adevărate magazine cu expunere și, în ciuda acestui lucru, tot nu au destule. Corector pentru pete, șampon, balsam, mască, fond de ten, gel de duș, iluminator, fard de obraz, fard de pleoape, alt gel de duș (sau cel puțin așa cred). Știu, nu are nicio logică înșiruirea mea, însă doar scriu aici ce apuc să văd acum cu coada ochiului din baia ușor dezordonată. Norocul meu că am știut să îmi negociez de la bun început etajera micuță din sticlă, pentru că altfel și acum ar fi trebuit să fac adevărate săpături arheologice dupa aftershave-ul meu printre multitudinea de cosmetice.

Nu spun că e ușor să ai atât de multe. Mai ales că, fiind un baiat educat, știu că cel mai mare organ al omului este pielea. Ori, la așa dimensiuni cred și eu că ai nevoie de multe produse. O piele sănătoasă nu e chiar așa de ușor de întreținut. Mă întreb însă cam câte vieți ți-ar trebui să folosești tot arsenalul ăla de cosmetice, pentru că pe multe dintre ele le văd deseori înlocuite de altele și altele, „mai bune, mai performante, cu ingrediente de ultimă generație”, zice ea. Singurul lucru în care eu cred cu strășnicie este acea apă micelară care mă ajută să o revăd pe Ilinca mea seara, cu fața curată, așa cum o văzusem atunci, în prima zi în care am cunoscut-o. Gândindu-ma mai bine, cred totuși că avea aplicat un anti-cearcăn sau ceva, pentru că îmi amintesc faptul că s-a bosumflat brusc atunci când am întrebat-o a doua zi dimineață de ce are ochii atât de vineți.

Când vine vorba despre sprijin emoțional, aceeași poveste. Tot ele sunt cele care plâng aproape din orice. Un coș dacă apare peste noapte și o aud pe Ilinca mea jelind de parcă toate planetele s-au așezat sub formă de pătrat și-i scot limba la unison. Pai mai frate, dreptate e asta? Păi ea plânge din cauza unui coș, dar noi, ce ar mai trebui să spunem când ni se irita fața? Când aftershave-ul arde și îți vine să fugi prin casă mai ceva ca la o cursa de 100 de metri plat? Ce să mai spun de cât suferim și la pubertate? Și ele suferă atunci, e drept, dar o dată descoperit fondul de ten, parcă orice problemă dispare! Dar noi știm ce e suferința. Cel puțin, eu știu. În vreme adolescenței, ca să spun așa, deși este un clișeu pe care mi-aș dori să îl evit, eram ținta glumelor din pricina tenului. O acnee de toata frumusețea mi-a marcat adolescența și m-a făcut să arăt ca un creier ambulant, plin de circumvoluții, vreme de câtiva ani. Așa că pot înțelege situația, insă nu și drama apariției unui coș, pentru că știu cât a trebuit să lupt eu ca să ajung așa minunat cum sunt astazi. Există soluții fetelor! Iar la nevoie, noi vă suntem alături. Și nu, nu ca să vă răzbunați pe noi.

În final, fetelor, vă rog… Nu mă înțelegeți greșit, nu scriu un manifest. Din contră, o dată ce ajungem să vă iubim, vă îndrăgim cu sau fără machiaj, cu sau fără gene false, cu sau fără unghii tehnice, cu blugii rupți, sau cu rochii asimetrice, cu pantofi cu toc sau cu opinci, cu marginea căzii plină ochi de cosmetice și produse de îngrijire, cu toane sau cu momente de drăgălășenie. Doar că din când în când ne-ar plăcea și nouă un pic de atenție. Și un colț de cameră, doar al nostru. Și da, din când în când și ceva rece în frigider.

Așadar, cum facem Ilinco? Dau un regat pentru un cal!

Acest articol a fost realizat pentru SuperBlog 2017

Comments are closed.