6 motive la care nu te-ai fi gândit, pentru a oferi în fiecare zi flori femeilor din viața ta!

Când vei fi mamă, sper să ai un copil așa cum ești tu!

Așa-mi spunea mama ori de câte ori mă “răsculam” împotriva cuvântului ei, atunci când nu îmi conveneau deciziile luate. Râdeam când o auzeam că spune așa și nici nu mă chinuiam să ascund asta. Eram tânără și naivă și nu conștientizam eu prea multe. Sora mea, care a auzit și ea de destul de multe ori această expresie, era și ea ținta glumelor mele ușor nesărate. În ciuda acestui fapt, pe amândouă le iubeam ca pe ochii din cap și aș fi fost capabilă să scot flăcări pe nas ca un veritabil dragon, dacă cineva le deranja în vreun fel. Trecerea anilor mă găsește la fel de năzbâtioasă, însă mai umană la nivel de empatie. Fiind mamă la rândul meu, încerc să îmi arăt recunoștința față de mama mea, pentru că abia acum realizez că ea a fost de fapt un model pentru mine. Un formator. Un modelator. Un înger păzitor. De aceea nu consider că am nevoie de o ocazie specială, precum 8 martie, pentru a-i spune că o iubesc, ba consider că florile sunt în orice zi un mesager perfect pentru a transmite acest mesaj. Pentru că nu mai locuiesc lângă mama mea, o soluție să îi trimit o floare ca mesager este aceea de a apela la o florărie online și nu orice florarie, ci la Interflora România. Pentru că e important ca florile să transmită exact emoția de moment, aleg un serviciu de livrări buchete de  flori cu care mă identific, care are aceeași deschidere către livrarea de emoții, de trăiri și de sentimente, ca și mine. În plus, brandul Interflora România m-a cucerit prin faptul că este o florărie cu livrare a cărei slogan este – arta de a dărui emoții (nu flori, ci emoții), iar ca logo îl are pe Omul Mercur ca mesager al emoțiilor dăruite.

flori Interflora

Sursa foto: Facebook -Interflora România

Cu o floare chiar se poate face primăvară, în ciuda credinței populare, mai ales dacă ea vine într-un moment în care primitoarea nu se așteaptă la acest lucru. Să trimiți flori la domiciliu înseamnă practic să transmiți un mesaj nemaipomenit: m-am gândit la tine, te iubesc, meriți aprecierea mea, sunt recunoscătoare! Consider că așa cum eu primesc flori de la soțul meu, pentru simplul fapt că e luni, seară sau pentru că doar s-a gândit el să comande flori cadou, așa ar trebui să primească toată lumea. Cred în magia pe care sentimentele arătate o pot face. “Spune-i iubitei -iubito- și ea se va comporta ca o iubita”. Pledez așadar pentru importanța femeilor, în special pledez pentru importanța mamei, pentru că altfel, fără ea nu aș mai fi aici să scriu, nu e așa? Deși motivele pentru a le cumpăra flori online sunt mai multe decât cele pe care le voi enunța, pledoaria mea, are câteva puncte importante, pe care trebuie să le împărtășesc!

Femeile trebuie prețuite pentru primele razele de soare ale dimineții și pentru mirosul de liliac! Ele ne-au dat viața. Ei bine cunoaștem cu toții glumele care se fac pe seama mamelor care trec prin chinurile nașterii (ca mai apoi primul cuvânt al copilului să fie tata), prin nopțile de nesomn care nu se opresc niciodată, cunoaștem sintagma copil mic probleme mici, copii mari probleme mari. Râdem, glumim, însă uneori nu conștientizăm suficient importanța femeii în viețile noastre. Mie mama îmi spunea deseori că voi avea copii și că abia atunci o voi înțelege. Și așa a fost. Privindu-mi puiul mic, ghemuit la pieptul meu, mi-am sunat mama și i-am zis că o înțeleg. Înțeleg cât e de greu să duci o sarcină la termen și abia să aștepti să îți ții copilul în brațe și pe cealaltă parte să plângi (culmea!) după burtica de gravidă (din cauza hormonilor sau a unei depresii post-partum). Pot înțelege nopțile pierdute cu febra copiilor, cu schimbatul scutecelor, cu grija. Pentru asta femeile merită aprecierea noastră. Și atunci de ce să le dăm flori doar pe 8 martie, dacă noi respirăm în fiecare zi?

buchete Interflora

Sursa foto: Facebook -Interflora România

Femeile oferă hrana, dragostea și alintul la un loc! Păi mai eram eu așa mare, frumoasă și deșteaptă dacă mama mea nu ar fi fost lângă mine? Da, în primă fază fac referire la alăptare, deoarece femeile, în unicitatea lor, sunt perfect capabile să susțină viața unui bebeluș, iar prin aceasta să nu ofere doar hrană, ci și alinare atunci când micuțul suferă dar și o dragoste de care până atunci nu știau. Și atunci, de ce să nu îi oferi mamei o hrană pentru suflet, un buchet de la Interflora Internațional, prin care să îi mulțumești pentru toate zilele în care nu ți-au lipsit hrana, iubirea și confortul?

Femeile reprezintă primele modele educaționale! Femeilor li se datorează cunoașterea. Știm că există și tătici care se implică în educarea micuților și nu le minimalizăm eforturile. Însă mamele, ele sunt perfect capabile să gătească și să ajute copiii la teme. Să îi învețe pe cei mici să vorbească, să corecteze, să se gândească la cele mai trăznite metode de a-i ajuta pe cei mici să învețe prin joacă. Femeilor li se datorează cunoașterea unor noi orizonturi, mamele sunt cele care portă micuții pe aripi de vis, atunci când citesc povestea de seară. Și atunci, devine justificată o floare oferită în orice altă zi decât una specială, deoarece în toate zilele mama a fost acolo , ghidând mâna care astăzi scrie, educând buzele care acum articulează cuvinte.

Femeilor li se datorează curățenia și ordinea. Poate că nu au timp suficient să o facă ca la carte. Poate că la finalul unei zile bolul cu cerealele micutilor rămâne pe blatul de lemn, proaspăt șters. Însă ele sunt cele care curăță, deretică, strâng mormane de haine și așează pe rafturi zeci de cărți. Sunt cele care seara trec cu delicatețea unei balerine printre piese de lego și cele care cu atingeri de catifea reușesc să evite în drumul lor jucării gălăgioase, zornăitoare, astfel încât somnul micuților să nu fie perturbat. Și atunci, oare cât de binevenită ar fi ideea de florărie cu livrare, care să îi trimită în buchete mulțumirea?

Femeile ne modelează viețile! Când îmi vedeam mama îmbrăcată în rochia verde smarald, încălțată cu pantofii negri din piele lăcuită, cu buze în nuanța vișinelor timpurii, aceea era pentru mine imaginea iconica a femeii de succes. Astăzi ador rochiile și nuanțele de rujuri grena. Îmi plac tocurile și îmi doresc să vadă copiii mei aceste lucruri, înțelegând în același timp că este nevoie să lucrez. Femeile excelează în domenii de lucru, aproape cot la cot cu bărbații. Și totuși își păstrează feminitatea și ne ajută să vedem în ele modele perfecte. Pe o femeie nu trebuie să o atingi nici cu o floare, dar îi poți trimite buchete de flori în semn de apreciere!

Femeile ridică standardele de rezistență fizică. Nu aducem în discuție chinurile nașterii, fie ea naturală sau cezariană, pentru că acele dureri nu vor fi niciodată îndurate de către un bărbat. Însă femeile din viața noastră fug zilnic între serviciu, grădiniță sau școală și casă. Ele rezistă până târziu în noapte pentru a îmbăia copiii, a-i hrăni și a fi iubite pentru soți. Ele se îndârjesc ca dimineața să arate ca scoase din revistele de modă atunci când pleacă la serviciu. Ele rezistă o zi întreagă pe tocuri înalte ce forțează piciorul, însă care le aduc un plus în ceea ce privește aspectul și stima de sine. Ele sunt adevărate zeițe la evenimentele la care de cele mai multe ori arată cu adevărat impecabil.

Sursa foto: Arhiva personală

Față de femeile din viața mea nu cred că am cum vreodată să îmi arăt toată recunoștința. Totuși, am reușit cumva să fac lucruri prin care să le arăt cât de mult contează. Mamei, spre exemplu, i-am dedicat campania pe care am lansat-o, care sustine limba româna. Pentru că ea a fost pentru mine primul model educațional sănătos și pentru că nu aș fi putut să recunosc alte modele, fără a-i acorda recunoaștere ei. La ea vin cu flori atunci când am posibilitatea. Așa am făcut într-o zi de 8 martie, când s-a trezit cu mine cu flori în brațe în fața ei, proaspăt venită din București. Nu știa că vin. A plâns. M-am bucurat.

Când vei fi mamă, sper să ai un copil așa cum ești tu!- așa îmi spunea mama.

Da, mi-ar plăcea să am copii cum sunt eu. Copii care să realizeze cât de importante sunt femeile, la fel ca mine. Care să înțeleagă că iubim femeile oricând, nu doar de ziua lor, de 8 martie.

Femeilor din viața mea încerc să le amintesc în fiecare zi că le iubesc. Uneori reușesc. Cred că e nevoie să știe asta, să o simtă, la fel cum și mie îmi place să mă simt apreciată și iubită. Nu doar de 8 martie, nu doar când cineva decretează că acela este momentul în care toți, la unison, ne exprimăm iubirea față de femei. Ci întotdeauna! Dăruiți flori, zâmbete, aprecieri, iubire, respect!

Articol realizat pentru proba 4 SuperBlog- De ce să sărbătorim femeile în fiecare zi, nu doar de 8 Martie? Sponsor Interflora

Buchete flori Interflora

Sursa foto: Facebook -Interflora România

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...