Cuvânt înainte

Am realizat această campanie bazându-mă pe modele sănătoase, educaționale pentru mine și pentru cei din jur. De aceea, aș vrea să dedic campania și mamei mele, a cărei zi este astăzi, 24 februarie, deoarece ea e fost pentru mine primul model educațional sănătos pe care m-am putut baza.

La mulți ani, mama!

#Corectromânește

Acesta este mesajul care ar trebui să explice motivele pentru care am demarat acest proiect. Am vrea să ne începem pledoaria prin a vă invita la un joc de imaginație. Vă invităm să vă imaginați ce ați răspunde dacă vi s-ar pune următoarea întrebare: “În ce domenii este folosită limba română?” Înclinăm să răspundem oarecum pe fugă și atotcuprinzător: “În toate!”. Destul de corect, însă noi ne-am propus să mergem mai departe cu acest răspuns. Ne-am propus să vedem cât de importantă devine limba română pentru aceste domenii, însă în mod punctual, discutând în mod particular despre fiecare.

  #Corectromânește este o campanie ce își dorește să reunească gânduri, persoane și inițiative care au legătură directă cu limba română (scris şi vorbit). Avem datoria de a folosi corect limba română, indiferent dacă facem referire la discuții private, publice, la sms-uri, postări pe rețele sociale sau bloguri. Campania noastră își are rădăcinile în problemele lumii moderne: lipsa timpului, obligația aparentă de a răspunde rapid, postarea de conținut nu tocmai documentat şi corect realizat, în ideea obținerii de trafic, de followeri, de fani, iar lista poate continua.

Grafica: Alina Cristina Cotoi- Graphic & Web Designer

Campania #Corectromânește își propune să prezinte, timp de 31 de zile, 31 de capitole “scrise” de persoane mai mult sau mai puțin cunoscute, prin prisma unor interviuri. Ne-a interesat în ce măsură limba română este prezentă în domeniile lor discutând în mod specific despre problemele întâmpinate, dar mai ales despre soluțiile pe care le avem pentru a remedia greșelile. În acest caz, identificându-ne într-un anumit domeniu, ne poate fi mai ușor să înțelegem de ce limba română trebuie ridicată pe un piedestal în orice moment, în orice domeniu. Muzica, comunitățile online, cercetarea de piață, avocatura, blogging, social media marketing, social media content, programare, sport, public speaking, customer service, antreprenoriat și multe alte domenii au avut reprezentanți de seamă care ne-au vorbit despre seriozitate, cultură, respect, greșeli, informare și posibilități de remediere a greșelilor.

Campania îşi propune să amintească într-un mod pozitiv că avem nevoie să ne susținem propria limbă. Iar ea are nevoie de noi. Prin aceasta campanie-sondaj ne dorim să constientizăm că rolul păstrării limbii romane ne este atribuit nouă. Că nu suntem simpli pioni, ci jucatori activi. Părinți, dascăli, bloggeri, vloggeri, manageri, noi toți ne lasam amprenta asupra celor din jur. Asupra copiilor noștri, asupra învățăceilor, fanilor, angajaților și a prietenilor. Credem că o vorbă bună și o îndrumare gentilă spre auto-corectare sunt binevenite, de aceea vă așteptăm să vă spuneți părerea, într-un ton cat mai decent și cu cât mai mult bun simț. Nu ne dorim să râdem de greșeli, nici să le postăm într-un top al rușinii. Ne dorim să stăm față în față cu ele, să le identificăm, să le conștientizăm și mai apoi să lucrăm la remedierea lor.

Ne propunem să aflăm de ce este important să ne învățăm copiii încă din fragedă pruncie să vorbească și să scrie în mod corect. Ne propunem să înțelegem de ce pe un blog trebuie să scriem corect și care este puterea exemplului și a influenței. Ne dorim să înțelegem ce înseamnă pentru un antreprenor să știe să vorbească clar și corect, atunci când își prezintă oferta. Ne-a interesat să știm de ce un site trebuie să fie cât mai aproape de impecabil atunci când este vizitat de un client. În fiecare dintre cazuri, dincolo de a vă transmite vouă informațiile, chiar noi înșine am avut de învățat.

Campania #Corectromânește nu este despre oameni perfecți, ci despre oameni care caută să se perfecționeze. Cu toții greșim, însă este important să căutăm soluții pentru a deveni mai buni. Chiar și noi, echipa romaniaseo.com, facem greșeli. Campania este despre asumarea greșelilor și despre a recunoaște cu ușurință pericolele atunci când vine vorba despre limba română și utilizarea ei, atât în scris, cât și în vorbirea curentă. Vă invităm să ne fiți așadar alături pe parcursul a 31 de zile, astfel încât să citim povești interesante, pline de substanță, cu privire la iubirea pe care trebuie să o arătăm limbii române.

Cuprins

Resurse utile

Dacă vreți și voi să vă aratați sustinerea față de această campanie, aveți disponibil bannerul acesteia, mai jos:

<a href=”http://www.romaniaseo.com/campanie/” target=”_blank”><img src=”http://www.romaniaseo.com/wp-content/uploads/2018/02/27395114_573626996322464_1514206229_n.jpg” alt=”Corectromaneste” width=”300″ height=”200″ border=”0″ /></a>

Share This:

Contactează-ne!
Loading...