O căsuță buclucașă, transformată în acasă!

Sursa foto: www.certificat-rapid.ro

Era primăvara lui 2016 când am trecut de la chirie la căsuța noastră dragă. În doar două luni urma să se nască Vlăduț, drept pentru care eu eram mai încântată decât oricine de ideea de a amenaja o locuință (cel mai probabil era instinctul de cuib, specific sarcinii) . Îmi imaginam că bebelușul va sosi într-o casă primitoare, caldă și frumos amenajată, numai bună pentru nevoile sale. Deja începusem să mă interesez de un auditor energetic care să ne ajute în vederea realizării unui audit, în urma căruia să fim posesorii unui certificat energetic. Prin termografie (termoviziune clădiri), un fel de radiografie făcută căsuței, urmau să ni se ofere câteva date importante despre căsuța noastră, despre punctele ei forte, dar mai ales despre pierderile ei de energie. M-am gândit că seamănă mult cu ecografiile mele, care îi spun doctorului ce este în regulă și care sunt lucrurile la care e nevoie să intervenim, în legătură cu bebelușul. Și căsuțele au nevoie de protecție, pentru că iată și ele oferă protecție și căldură bebelușilor nostri și nouă înșine.  Și apoi, mă gândeam deja că un certificat energetic ar trebui să ne ajute în vederea eficientizării cheltuielilor cu casa, pentru că doar un părinte știe cât de mare e cheltuiala cu scutecele, care te determină să economisești cât de mult poți din alte direcții. Așa că un certificat energetic ieftin urma să fie încununarea  cu succes a titlului de proprietate, având toată documentația aferentă unei case. Un vis devenit realitate, nu e asa? Ei bine…nu a fost chiar așa la început 🙂

Sursa foto: www.certificat-rapid.ro

Fiindcă eram însărcinată, toată lumea ținea morțiș să mă menajeze. Să nu stau în praf, să nu îmi fac griji, știți voi. Totuși, dincolo de faptul că urma să fiu mamă, eram și inginer în construcții, pentru Dumnezeu, așa că am zis să mă implic. Mă simțeam foarte bine, sarcina evolua perfect, așa că am gândit structura echipei de lucru. Eu, soțul și prietenul nostru, Marian. Marian urma să vină la noi pentru câteva zile, cât estimasem noi că ne-ar trebui pentru toate lucrările: zugrăvit, montat ușă, mici reparații. Ușa era oarecum pusă pe poziție, însă ni se spusese că mai trebuie “încărcat puțin” ca să fie la nivel cu peretele. Eram 3 inși setați să lucrăm repede și bine, așa că părea că din 5 zile, 3 vor fi de muncă și 2 de distracție cu Marian. Ce să mai…cei trei care au speriat Vestul!

Când am pășit prima dată în casa noastră, șocul a fost imens. Golul de ușă se apropia destul de un adevărat hău în plan vertical, nicidecum cu un strat de material de nivelare. Momentan totul era sinistru, golurile din încastrarea ușii, combinate cu folia de pe ușa metalică și cu o urmă de curent, scoteau un șuierat puternic, de parcă se mutaseră lupii în centrul Bucureștiului, în scara noastră, chiar pe coridor. După ce am scos totul din cameră și am început pregătirile pentru curățenie și pentru a zugrăvi, am constatat că plintele se desprindeau de pereți. Nu-i bai, bine măcar că mai erau pereți :).

Sursa foto: arhiva personală- peretele buclucaș (primul)

Am curățat tavanul și pereții, am aplicat amorsa și apoi vopseaua lavabilă. Tavanul arăta impecabil. Eram așa de bucuroși că terminăm repede, chiar ne pregăteam să strângem și să ne întoarcem la cealaltă locuință (închiriată), când sotul a semnalat un lucru. O urmă, o mică umflătură în perete.  Am venit să văd ce este și am aflat că pe unul dintre pereți, vopseaua de pe perete rămăsese pe trafalet. În urma trafaletului deja vopseaua cadea efectiv de pe pereți. Am luat un șpaclu ca să curățăm și am curățat…până la tencuială, până când peretele a rămas fără vopsea.  Nu-i bai, ne-am zis, bine că mai avem pereți. 🙂

În timp ce noi făceam descoperirea aceasta în dormitor, pe peretele comun, Marian descoperise același lucru (însă în baie). Vopseaua de pe pereți cădea cu ușurință, peretele era despuiat și rece și toți eram siderați. Brusc, casuța mea tușea de la praf, și o dată cu ea și noi, și emana un aer de iarnă, în plină primăvară. Cele 3 zile de muncă pe care ni le imaginam s-au tranformat brusc într-un infern interminabil, știți voi, momentul ală în care șantierul din casă pare că nu se mai termină o dată.

Sursa foto: arhivă personală (noi 3)

Obosiți, dezamăgiți, am plecat, spre locul unde (slavă Domnului!) încă mai stăteam cu chirie. Văzând volumul de muncă, am hotărât să mă implic. Așa rotunjoară ca un bondar, mi-am luat în serios rolul de muncitor. Nu aveam salopetă ca Marian și nici putere ca soțul meu. Dar aveam mască! O mască pe care o aminteam oricui încerca să mă convingă să nu mai lucrez. Eu încărcam golul de la ușă, timp în care prietenii care veneau să ne ajute își făceau cruce când o vedeau pe nebuna de Mona, gravidă în 7 luni că împroșcă cu mortar la ușă. Mi-au trebuit 2-3 zile să încarc peretele, atât de mare era golul lăsat de meșterii care au montat ușa. Între timp, râzând, ascultând muzică rock și făcând haz de necaz, am reușit să depășim problemele, însă eram frânți de oboseală. Dimineața ne trezeam din ce în ce mai greu, seara adormeam din ce în ce mai repede. Dar râdeam. Unii de alții, unii cu alții. Râdeam că în toată casa aia goală ne plimbam ca 3 stafii, albi de praf și ne speriam unii de alții. Sau ne speriam de noi înșine privindu-ne în oglindă. Cam atât mai aveam. Bine, mai erau și pereții. Așa scorojiți cum erau, ne-am distrat muncind în echipă, trecând prin acel calvar.

Am muncit mult să facem reparațiile, am investit mulți bani și pe alocuri ne-am enervat, dar în același timp ne-am și distrat. Ne amintim adesea prin câte am trecut până la rezultatul final. Pentru că în final a contat să facem totul pentru a avea o casă care să răspundă nevoilor noastre. Astăzi, căsuta noastră este cea mai primitoare și drăgăstoasă și ne înconjoară cu multă dragoste și căldură. Căsuța noastră a avut încredere în noi și noi în ea, astfel încât ne cunoaștem unii pe alții cu bune și rele, cu râsete și oboseală, suntem un întreg, pentru că e locul unde ne adunăm cu toții, împreună.

Are rost să mai spun că în bucătărie a fost aceeași problemă? Sau că, colac peste pupăză a fost nevoie să radem pereții până aproape să ajungem la vecina din motive de lipsă de igienă a persoanei care locuise în casă înaintea noastră? Nu…rămân la ideea mea. Bine că mai avem pereți! Pereți pe care îi vom “îmbrăca” cu un termosistem curând, că tot s-a lăudat primăria că va anvelopa și blocul nostru… Și de la pereți vom ajunge și la certificatul energetic mult visat!

Acest articol a fost realizat pentru proba nr. 7 Superblog 2018- Proba de umor… certificat energetic, sponsor Enermed Impex

 

Comments are closed.

Contactează-ne!
Loading...